EMOȚIONANT! 11 generații de elevi s-au reîntâlnit pentru a-i ura “Pensie lungă și sănătoasă” fostei inovatoare Doina Racolta

Au fost clipe emoționante și cu trăiri intense astăzi, la Școală Avram Iancu din Satu Mare, acolo unde zeci de foști elevi s-au reîntors pe băncile scolii. Motivul a fost unul special, ultima zi ca dascăl a fostei lor învățătoare, Doina Racolta.
În cei 44 de ani de activitate aceasta a călăuzit pașii a 11 generații de elevi, fiacre dintre acestea având un reprezentant la aceasta întâlnire, care a fost una surpriza.
Totul a fost organizat în asa fel încât doamna Racolta să nu intuiască ce ar putea sa se întâmple, aceasta fiind solicitata în holul scolii, acolo unde, încolonați ca în prima zi de școală, au apărut rand pe rand foștii elevi, de la cei mai recenți care doar ce au terminat clasa a patra pana la cei din generația 1982.
Ca o dovadă de iubire pentru munca pe care a făcut-o pentru aproape jumătate de secol dar și pentru copiii pe care i-a călăuzit în viata, doamna învățătoare și-a adus aminte de fiecare în parte, cu numele din catalog.
Întâlnirea s-a mutat din scolii în fosta clasa, acolo unde s-au depanat amintiri, s-au vărsat lacrimi și s-a ras mult, ca într-o familie care s-a reunit după mult timp.

ULTIMELE ȘTIRI
Ruta Carei- Satu Mare blocată de un accident - cozile sunt kilometrice
Sătmăreancă de toată mândria: Locul I la un concurs de comunicări științifice, pe tema "Navigație și...
Succes răsunător! Sătmăreanul Istvan Kovacs va arbitra finala Ligii Campionilor
Etapa Națională a turneului de handbal feminin - gimnaziu, va avea loc în weekend la Satu Mare
Nuntași, la costum, puși să măture scările bisericii pentru că le-au trebui confetti la cununie
Avertisment al oamenilo legii cu privire la consumarea băuturilor energizante de către copii
Puștan iresponsabil - a produs un accident, a rănit un pasager din mașina lui dar a fugit de la locu...
Porți deschise, în 23 mai, la extensia din Satu Mare a Universității Tehnice din Cluj Napoca
Porțile pompierilor se deschide mâine pentru toți sătmărenii care vor să cunoască această meserie, c...
Cerșetori și vânzători de produse fake, luați în primire de jandarmi la Sâmbra Oilor
Trei persoane au fost interzise pe stadioane de către jandarmii sătmăreni, după meciul Olimpia - Min...
Ai un prieten! Ia-l cu tine la Energy Kardio Club și primește o reducere de bun venit din partea cen...
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare