PSD creste în sondaje, la municipiu. Alianța rămâne un mister
Cu un an înainte de alegerile pentru desemnarea viitorului primar, cei de la PSD Satu Mare au comandat un sondaj de opinie pentru a afla cum se situează partidul în preferințele sătmărenilor dar și care este cel mai apreciat politician sătmărean in momentul de fata, conform celor declarate de președintele PSD, Mircea Govor, la emisiunea Actualitatea Sătmăreana de marți seara de la Nord Vest TV.
Conform acestuia, PSD a crescut în ochii sătmărenilor din municipiul Satu Mare.
„Conform sondajului UDMR este în continuare pe primul loc, noi suntem pe locul doi, apoi urmează PNL, destul de departe de noi, iar mai apoi USR și mai departe cei de la Aur.
Restul partidelor, Forță Dreptei, ALDE, ProRomania sunt la 1-2%”, afirma Mircea Govor
Când vine vorba de cel mai apreciat politician din Satu Mare, tot social democrații sunt cei care au întâietate, conform sondajului PSD. Omul care conduce clasamentul este Radu Roca, alături de acesta, supus simpatiei celor intervievați în sondaj fiind Adrian Cozma, Radu Panait, Aurelian Fedorca, Gabriel Les precum și președinții celorlalte partide.
Când vine vorba de alianța mult discutata la Satu Mare, ea rămâne încă un mister.
„O alianță vom aveam, 90% va fi, noi facem alianță cu oricine, dar nu am spus niciodată cu cine va fi alianță. E clar ca o alianță e baza, dar nu oricum. Condiția noastră e ca listele la Consiliu Județean și la primarii sa fie separate, doar candidatul pentru principala funcție sa fie comun, susținut de ambele partide. „, mai afirma Mircea Govor.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare