Olimpia își încearcă din nou norocul cu primăria să joace pe stadionul Olimpia, după ce a promovat

După cinci ani de la pornirea proiectului Olimpia, voluntarii olimpisti care au pus bazele echipei spera sa se poată întoarce pe stadionul Olimpia.
Aceasta încercare a mai fost făcută și în trecut, dar fără succes, dar odată cu promovarea în liga a treia, olimpistii spera sa li se schimbe norocul.
Aceștia anunță că au depus o cerere către Primăria Satu Mare de a fi lăsați sa joace meciurile de acasă pe stadionul Olimpia – Daniel Prodan. Rămâne de văzut dacă vor primi acceptul municipalității.
Chiar dacă nu va fi asa, cel puțin un meci din campionat vor ajunge pe stadionul din potcoava, atunci când vor juca “în deplasare” meciul cu CSM Satu Mare, pentru că e aproape imposibil ca cele doua echipe sa nu ajungă în aceeași grupa.


