Un polițist originar din Satu Mare a ajutat la prinderea criminalului din Timișoara
Săptămâna aceasta a fost una plina de eveniment tragice în tara, unul dintre acestea fiind uciderea a doi bătrâni în apartamentul în care locuiau.
Nepotul bătrânilor, ajuns la casa lor, a dat nas în nas cu criminalul, dar acesta a reușit sa scape iar criminalul sa fuga. Timp de 2 zile s-a ascuns criminalul, dar politia a reușit sa ii dea într-un final de urma. După ce i-au realizat portretul robot și l-au făcut public, cetățenii au adus informații importante găsirii criminalului.
Acesta a fost prins în zona gării de nord din Timișoara, iar la prinderea lui și-a adus aportul și un tânăr polițist originar din Satu Mare, Petre Mandrut, care are funcția de subinspector.
Se pare că criminalul ii știa pe cei doi bătrâni, locuind în trecut în același bloc cu ei si rămânând dator la întreținere, fiind frecvent contactat de bătrâna pe care a ucis-o pentru a-și plăti restanta.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare