Fenomen scăpat de sub control. Doua permise false descoperite la Petea, în câteva ore

Ieri, 13 august a.c., la ora 16.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a ieși din țară un cetățean ucrainean, în vârstă de 54 de ani, conducând un autoturism marca Volkwagen, având aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice Austriei. Colegii care au efectuat controlul documentelor i-au solicitat bărbatului și permisul de conducere. În urma verificărilor efectuate, au constatat că permisul prezentat la control, cu însemnele autorităților poloneze, nu este un document autentic, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unuia autentic.
*Câteva ore mai târziu, polițiștii de frontieră din cadrul aceluiași punct de trecere au efectuat formalitățile pentru ieșirea din România, pentru un cetățean ucrainean, care s-a prezentat la volanul unui autoturism marca Toyota Land Cruiser, înmatriculat în Ucraina. Și în acest caz, permisul prezentat la control de către bărbatul de 39 de ani, aparent emis de autoritățile din Cehia, nu era un document autentic.
În ambele cazuri, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și conducere a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere.

ULTIMELE ȘTIRI
Veste bună pentru mii de sătmăreni: se preda amplasamentul pentru lucrările la DJ193 Satu Mare - Bor...
Accident cu două mașini implicate în municipiul Satu Mare
Oșenii au organizat o nouă Sâmbra a Oilor în Franța, autentică și axată pe tradiții
Incendiu devastator în județul Satu Mare - au rămas fără acoperiș deasupra capului
Social democrații l-au comemorat astăzi pe Mihai Eminescu
Acum 3 săptămâni un cal a murit la concursul de tracțiune, dar azi s-a organizat din nou, la Medieș
Veste bună pentru sătmăreni - un restaurant iubit se redeschide și caută angajați
Gelateria "Ciao Italia" a fost luată cu asalt de la deschidere
Peste 1100 de persoane verificate în ultimele zile în cadrul unor acțiuni integrate ale oamenilor le...
Un șofer beat s-a răsturnat cu microbuzul pe drum, între Sătmărel și Balta Blondă
Accident mortal în Negrești -un motociclist și-a pierdut viața
Final de Bacalaureat și de emoții pentru absolvenții claselor a XII-a
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare