Lumea a înnebunit de tot! O femeie din Satu Mare a tăiat cauciucurile mașinilor vecinilor ei, fără motiv

La data de 26 august a.c., în jurul orei 07.30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați de trei persoane, domiciliate pe strada Bujorului din municipiu, despre faptul că o femeie le-ar fi distrus autoturismele personale, prin tăierea pneurilor și zgârierea acestora.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că aspectele sesizate se confirmă, persoana bănuită fiind o femeie, în vârstă de 55 de ani, domiciliată pe aceeași stradă.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

ULTIMELE ȘTIRI
Programul de Paște al marilor supermarketuri din oraș
Plutonierul Daniel Tătăran a gătit 80 de porții de mâncare pentru sătmărenii care nu își permit o ma...
Vânzări într-o zi cât în restul săptămânii - mieii au fost la mare căutare în piață la Negrești
Sătmăreanul Dragoș Andrei David a ajuns în Statele Unite la Campionatul Mondial de Robotică
Premiul I la Olimpiada Națională de Istorie obținut de un elev de la CN Mihai Eminescu
Marius Munteanu a câștigat la Deva cu un KO de toată frumusețea
Accident între un autoturism și o motocicleta, joi seara, în Satu Mare
Femeie accidentată în timp ce traversa trecerea de pietoni pe bicicletă
Bărbat găsit mort aproape de granita cu Ucraina, în Oaș, de către polițiștii de frontieră
Incendiu la anexa bisericii din Mărtinești - focul ar fi fost pus intenționat
OPINIE! Până și primarii alianței PSD-PNL-UDMR trebuie convinși să îl voteze pe Crin Antonescu
Și dragostea de mamă are o limită - o femeie din județul Satu Mare și-a raportat fiul la poliției pe...
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare