Raul, tânărul accidentat în urma cu doua luni într-un accident de motocicleta la Tășnad, a decedat

A fost pasager pe motocicleta fratelui sau, într-o plimbare ce ar fi trebuit sa fie o amintire, dar totul a devenit o tragedie. Raul a fost rănit grav după ce fratele sau a pierdut controlul motocicletei, a intrat pe contrasens și s_a izbit de o mașină.
După 70 de zile de suferință în spital, Raul a decedat ieri, spre durerea întregii familii, care a făcut tot posibil sa ii ofere o șansă la viata, inclusiv o mobilizare masiva pentru donare de sânge.
Cu o tristeţe deplină anunţăm ca familie, ca POP Raul Catalin, cel mai iubit frate si cel mai iubit copil scump a trecut in vesnicie la Dumnezeu Tatăl azi. 70 de zile grele, de suferinta trupeasca. De cel putin 7 ori trecut in mod miraculos pe langa moarte. Dumnezeu a randuit in mod minunat ca ultimele 30 de zile ale sale sa le petrecem impreuna cu el chiar in spital. Am avut har şi am petrecut multe ore frumoase impreuna, momente de rugaciune, de vorba de Duh şi de pace. Raul a găsit azi mantuirea, liniştea şi pacea deplină in Tatăl Dumnezeu. Acelaşi scump, iubitor şi zâmbitor Raulică va rămâne pe viata in inima şi în mintea noastră!!!”, transmite familia pe rețelele de socializare
Tot familia anunță joi, seară de priveghi de la ora 19.00 la Biserica Penticostală Salem din Marghita, iar înmormântarea vineri ora 14.00 la Capela Bisericii Penticostale din localitate

ULTIMELE ȘTIRI
Telefonul a sunat de peste 8400 de ori la linia 112 în 2025 în Satu Mare - Azi e Ziua Europeană a Nu...
Un gest simplu, o amintire pentru totdeauna – punct special amenajat în formă de inimă pe Podul Prie...
Deputatul Adrian Cozma cere explicații privind adaosul comercial la lapte și sesizează Consiliul Con...
Deputatul Mircea Govor, un nou mesaj în Parlamentul României „Protejarea veniturilor reprezintă o pr...
Interventie de urgență a elicopterului SMURD la Satu Mare pentru a salva un bebeluș
UPU Satu Mare, la limita capacității. Autoritățile anunță investiții și cer regândirea unor măsuri l...
FOTO. Italian Day | O zi dedicată specialităților italiene la restaurantul Capricci, vineri, 13 febr...
Polițiștii locali, împreună cu reprezentanții Direcției de Asistență Socială, au efectuat o acțiune ...
Medic sătmărean vizat în mod repetat de apeluri scam care urmăreau să îl lase fără bani - unul de la...
Tehnologie inovatoare folosită pe Podul Golescu pentru repararea rețelei de apă
Primăria și GM Zamfirescu pregătesc un decor special de Ziua Îndrăgostiților
Tânăr înjunghiat în mână în timp ce era într-un bar din Carei
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

