Peste 40 de copii din Odoreu, din familii cu posibilități limitate, încep școala cu speranța și ghiozdane dotate

Se spune că nu putem alege să ne naștem bogați sau săraci, dar putem să depunem tot efortul pentru a evolua. Uneori însă nu poți singur, asa că un mic ajutor, mai mult moral decât financiar, e bine venit.
De la acest gând, Parohia Ortodoxa Sfinții Petru și Pavel din Martinesti au pornit în 2022 campania de strângere de fonduri pentru ajutorarea cu ghiozdane a tinerilor din familii cu posibilități limitate. Anul acesta campania a ajuns la a doua ediție și a crescut ca și număr de beneficiari.
Colecta s-a realizat în cadrul unui concert de pricesne organizat în postul Sfintei Mării și prin grija oamenilor de bine care au dorit să ofere din puținul lor pentru cei din jur.
Peste 40 de tineri, începând de la grădiniță și până în clasa a VIII-a au primit ghiozdane complet utilate pentru începerea anului școlar, care să fie un imbold pentru aceștia în continuarea studiilor.

ULTIMELE ȘTIRI
Nici nu se mai ascuns - consumatoare de droguri surprinsă de camerele de supraveghere cum își ia doz...
Acțiune de amploare a oamenilor legii în Satu Mare - rețea de spălare de bani extinsă până în Franța
Deputatul Magyar Loránd a dus mesajul comunității din Transilvania în Israel
Castel istoric din judetul Satu Mare, scos la vânzare - suma e pe măsură istoriei clădirii
Brutărie din Satu Mare amendată de DSVSA pentru conditiile de depozitare și spațiile de lucru
Accident cu 6 victime, joi seara, în Livada
Un bărbat a murit în Vama după ce un tractor a văzut peste el
Niste tineri din Satu Mare și-au implicat bunica în traficul de droguri - toți au fost ridicați mier...
Ministrul Apărării, Radu Miruță, face curățenie la Batalionul 52 Geniu din Satu Mare
Au început înscrierile pentru Târgul de Mărțișor
Polițist înjunghiat în spate, în județul vecin - a ajuns la spital
Ștrandul Termal din Carei a fost vândut după 2 ani de încercări
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

