Sătmărean condamnat la închisoare, prins la Petea când se întorcea în țară. A fost dus direct în arest

Polițiștii de frontieră sătmăreni au reținut la intrarea în țară un cetățean român care a fost condamnat la închisoare cu executare pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației.
Miercuri, 18 octombrie a.c., în jurul orei 20.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de intrare în România, un bărbat în vârstă de 26 de ani, din județul Satu Mare.
În urma controlului specific, colegii noștri au descoperit faptul că pe numele acestuia Judecătoria Carei a emis, în 13 octombrie a.c., un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Tânărul are de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru o perioadă de nouă luni pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
Bărbatul a fost predat colegilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

ULTIMELE ȘTIRI
Opinie! Ce încurcă un nebun, 10 oameni normali se chinuie să descurce
Intervenție ISU pe pasarelă, pentru a da jos sticle lăsate de "Spiderman" noaptea trecută
Surpriza din partea colegilor pentru managera Serviciului de Ambulanță de ziua acesteia
Teribilism de Paște - a vrut adrenalina și s-a urcat pe scheletul metalic al pasarelei
Sătmărean în vârstă de 96 de ani, dat dispărut de familie - dacă îl vedeți, sunați la 112
Sute de apeluri la 112 în perioada Paștelui - 14 apelanți au fost amendați pentru apelare abuzivă
Detaliile accidentului de motocicletă de pe Careiului din ziua de Paște - motociclistul de 72 de ani...
Un careian „mort” de beat a oprit mașina într-un parapet
Paște cu aglomerație la Urgențe - 8 pacienți după bătăi de sărbători
Turnul Pompierilor își redeschide porțile - primele zile vizitarea este gratuită
Incendiu in miez de noapte - un BMW a luat foc din senin
Scandal încheiat la spital, în a doua zi de Paște, în Satu Mare
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare