Deputatul Magyar Lorand propune un ajutor de 10.000 lei pentru cultivatorii de căpșuni

Producătorii de căpşune ar putea beneficia de un sprijin financiar în valoare de 10.000 lei/ha, după ce un proiect de lege inițiat de deputatul UDMR de Satu Mare, Magyar Lorand, a fost aprobat în Senat și urmează sa fie discutat și în Camera Deputaților. Măsura vizează susținerea producției locale, astfel încât să fie reduse importurile.
Magyar Lóránd, deputat UDMR de Satu Mare, initiatorul proiectului, susține că în trecut producătorii de căpşune au suferit numeroase discriminări, deoarece nu au fost incluşi nici în categoria fructe şi nici la legume în schemele de ajutor de minimis.
„Potrivit proiectului de lege, producătorii de căpşune care îşi desfăşoară activitatea ca persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane juridice şi cooperative agricole ar urma să beneficieze de sprijin financiar în valoare de 10.000 lei/ha, în măsura în care cultivă căpşune pe o suprafaţă de cel puţin 0,3 hectare sau pe o suprafaţă destinată cultivării în spaţii protejate de cel puţin 500 mp”, a declarat deputatul, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.
Pentru a obține sprijinul, producătorii trebuie să obţină o producţie de cel puţin 5.000 kg/ha, precum și să comercializeze cel puţin 3.000 kg/ha până la data de 1 noiembrie a anului în curs.
Producţia de căpşune are o importanţă semnificativă pentru agriculturi locali nu numai în Satu Mare, un bazin tradițional, ci şi în multe părţi ale Transilvaniei. Generează locuri de muncă, stimulează comerţul local şi implicit contribuie la dezvoltare rurală. Prin urmare, sprijinirea producătorilor de căpşune printr-o schemă de ajutor de stat poate contribui la susţinerea acestui sector vital, a mai precizat deputatul

ULTIMELE ȘTIRI
Sătmăreancă de toată mândria: Locul I la un concurs de comunicări științifice, pe tema "Navigație și...
Succes răsunător! Sătmăreanul Istvan Kovacs va arbitra finala Ligii Campionilor
Etapa Națională a turneului de handbal feminin - gimnaziu, va avea loc în weekend la Satu Mare
Nuntași, la costum, puși să măture scările bisericii pentru că le-au trebui confetti la cununie
Avertisment al oamenilo legii cu privire la consumarea băuturilor energizante de către copii
Puștan iresponsabil - a produs un accident, a rănit un pasager din mașina lui dar a fugit de la locu...
Porți deschise, în 23 mai, la extensia din Satu Mare a Universității Tehnice din Cluj Napoca
Porțile pompierilor se deschide mâine pentru toți sătmărenii care vor să cunoască această meserie, c...
Cerșetori și vânzători de produse fake, luați în primire de jandarmi la Sâmbra Oilor
Trei persoane au fost interzise pe stadioane de către jandarmii sătmăreni, după meciul Olimpia - Min...
Ai un prieten! Ia-l cu tine la Energy Kardio Club și primește o reducere de bun venit din partea cen...
Doi tineri cu cinci doze de droguri asupra lor, prinși de jandarmi pe centura de ocolire
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare