Tinerii liberali sătmăreni, prezenti în număr mare la Școala Memoriala „Gheorghe I. Brătianu” din Sighetu Marmației,

Tinerii liberali sătmăreni alături de alți peste 150 de colegi liberali din întreaga țară au participat în aceste zile la cea de-a XIV-a ediție a Școlii Memoriale „Gheorghe I. Brătianu” din Sighetu Marmației, găzduită de TNL Maramureș.
La deschiderea oficială a școlii au participat președintele PNL, Nicolae Ionel Ciucă, președintele PNL Maramureș, Ionel Bogdan, președintele TNL, Mara Mareş, secretarul general PNL, Lucian Bode, Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, Ministrul Culturii, Raluca Turcan, europarlamentarul și președintele PNL Cluj, Daniel Buda și președintele PNL Bistrița, primarul municipiului Bistrița Ioan Turc.
Din partea TNL Satu Mare a participat o delegație de 10 tineri în frunte cu Bianca Murgu Președintele organizației tinerilor liberali sătmăreni.
În cadrul acestei acțiuni tinerii au beneficiat de 3 zile de workshopuri susținute de liderii partidului care au prezentat celor tineri tehnici și strategii privind arta politicii organizaționale.
Cu acest prilej cei prezenți au vizitat Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței și au adus un omagiu martirilor care au murit pentru libertate.
Bianca Murgu, președintele tinerilor liberali sătmăreni:
“Libertatea, ca atribut al ființei este un drept uman pe care noi tinerii liberalii suntem hotărați să o garantăm și să o apărăm.
Sighetul este un oraș în care și elitele liberale au fost întemnițate. Dar mesajul lor rămâne pentru fiecare din noi ca o datorie morală pe care trebuie să o apărăm și să o continuăm.
Ne cunoaștem istoria și stim ce a însemnat regimul comunist.
Într-un moment în care tendințele extremiste devin tot mai alarmante, profitând de crizele din ultima perioadă, este datoria noastră să identificăm modalitățile necesare care sa anihileze orice încercare de revenire la un regim totalitarist.”
Suntem gata de muncă, suntem gata să mergem între oameni, să le vorbim deschis, să le prezentăm reușitele PNL și proiectele PNL: un partid modern și pro-european, un garant al vitorului european al României și un garant al faptului că proiectele începute vor fi si duse la bun sfârșit.

ULTIMELE ȘTIRI
Veste bună pentru mii de sătmăreni: se preda amplasamentul pentru lucrările la DJ193 Satu Mare - Bor...
Accident cu două mașini implicate în municipiul Satu Mare
Oșenii au organizat o nouă Sâmbra a Oilor în Franța, autentică și axată pe tradiții
Incendiu devastator în județul Satu Mare - au rămas fără acoperiș deasupra capului
Social democrații l-au comemorat astăzi pe Mihai Eminescu
Acum 3 săptămâni un cal a murit la concursul de tracțiune, dar azi s-a organizat din nou, la Medieș
Veste bună pentru sătmăreni - un restaurant iubit se redeschide și caută angajați
Gelateria "Ciao Italia" a fost luată cu asalt de la deschidere
Peste 1100 de persoane verificate în ultimele zile în cadrul unor acțiuni integrate ale oamenilor le...
Un șofer beat s-a răsturnat cu microbuzul pe drum, între Sătmărel și Balta Blondă
Accident mortal în Negrești -un motociclist și-a pierdut viața
Final de Bacalaureat și de emoții pentru absolvenții claselor a XII-a
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare