Inundații la Satu Mare – pompierii au intervenit la curți, un magazin și un spital

În contextul Codului Portocaliu meteorologic, valabil pentru județul nostru, până în data de 01.12.2023, ora 15.00, la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Someș ” al județului Satu Mare a fost activată grupa operativă și au fost prealertate subunitățile în ale căror raioane de intervenție se află localitățile expuse fenomenelor hidrologice periculoase.
Evoluţia fenomenelor hidrologice periculoase a fost permanent monitorizată prin Centrul Operaţional al inspectoratului, iar echipajele de pompieri au acționat în teren pentru monitorizarea situației în zonele cu pericol de inundație și pentru gestionarea evenimentelor generate de ploile abundente.
În data de 01 decembrie a.c., până la această oră, 37 de pompieri militari au acționat cu 13 mijloace de intervenție pentru evacuarea apei din curțile a 10 gospodării, 1 unitate comercială și 1 unitate spitalicească.
Pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă a fost solicitat sprijinul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din localitățile Bixad, Ardud, Valea Vinului, Vetiș, Odoreu, Beltiug, Turț.
Pentru prevenirea și diminuarea efectelor fenomenelor hidrologice periculoase, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș ” al județului Satu Mare recomandă sătmărenilor respectarea următoarelor măsuri:
În cazul când inundaţia vă surprinde acasă:
– asiguraţi ferestrele astfel încât să nu fie sparte de vânturi puternice, de apă, de obiecte care plutesc sau de aluviuni;
– evacuaţi animalele şi bunurile de valoare în locuri de refugiu, dinainte cunoscute;
– încuiaţi uşile casei şi închideţi apa, gazul şi instalaţiile electrice.
Dacă inundaţia este iminentă procedaţi astfel:
– mutaţi obiectele care se pot mişca în partea cea mai de sus a casei, deconectaţi aparatele şi împreună cu întreaga familie deplasaţi-vă spre locul de refugiu dinainte stabilit (etaje superioare, acoperișuri, înălţimi sau alte locuri situate la înălțime) care nu pot fi acoperite de nivelul cotelor maxime ale apelor.
Informații detaliate despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute accesând platforma națională de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

ULTIMELE ȘTIRI
Programul de Paște al marilor supermarketuri din oraș
Plutonierul Daniel Tătăran a gătit 80 de porții de mâncare pentru sătmărenii care nu își permit o ma...
Vânzări într-o zi cât în restul săptămânii - mieii au fost la mare căutare în piață la Negrești
Sătmăreanul Dragoș Andrei David a ajuns în Statele Unite la Campionatul Mondial de Robotică
Premiul I la Olimpiada Națională de Istorie obținut de un elev de la CN Mihai Eminescu
Marius Munteanu a câștigat la Deva cu un KO de toată frumusețea
Accident între un autoturism și o motocicleta, joi seara, în Satu Mare
Femeie accidentată în timp ce traversa trecerea de pietoni pe bicicletă
Bărbat găsit mort aproape de granita cu Ucraina, în Oaș, de către polițiștii de frontieră
Incendiu la anexa bisericii din Mărtinești - focul ar fi fost pus intenționat
OPINIE! Până și primarii alianței PSD-PNL-UDMR trebuie convinși să îl voteze pe Crin Antonescu
Și dragostea de mamă are o limită - o femeie din județul Satu Mare și-a raportat fiul la poliției pe...
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare