Nicolae Pop, rapsod al Oașului, împlinește astăzi 40 de ani de viață și 20 de ani de activitate muzicală
În zona Oașului nu prea exista evenimente axate pe tradiții și obiceiuri de unde Nicolae Pop să lipsească, pentru că mai toată viața lui se confundă cu eforturile de menținere a tradițiilor și obiceiurilor zonei.
La 20 de ani s-a apucat și de cântat, pentru a duce mai departe cântecul oșenesc și de atunci e prezent oriunde primește o invitație de a promova Oasul.
„Aveam dragostea de a cânta de mic, de mic cânt în strană iar în urma cu 20 de ani am întâlnit-o pe doamna Rafila Barbos și ea m-a îndrumat pe calea cântecului popular. Am reușit să imprim un compact disc cu hori din zona codrului și Tara Oașului, fac parte din grupul Laturenii alaturi de multi artiști am cantat de-a lungul anilor în Spania, Italia și bineînțeles în Romania la diferite evenimente culturale ale orașelor precum București, Cluj, Timișoara, Baia Mare, Satu Mare, Negrești Oaș. Sunt și luminator al satelor, sunt membru al Asociației Tinerilor Ortodocsi Oaș al Protopopiatul Oaș.
Cu privire la păstrarea portului popular oșenesc și a tradițiilor le păstrez cu sfințenie datorita faptului că acasă la mine am un mic muzeu cu obiecte adunate de a lungul anilor din Vama, donate de oamenii locului sau cumpărate de catre mine, iar la momentul de fata sunt cântăreț la biserică ortodoxă din Vama și gestionar la Protopopiatul Ortodox Oaș și mai am multe activități cu tineri ortodoxci din Oas voi pastra cu sfințenie tradiția și portul oșenesc datorita faptului că sunt pe cale de dispariție acele costume oșenești autentice, și chiar am acasă undeva la 10 costume bărbătești și 10 costume femeiești pe care le dau cu mare drag celor care vor să îmbrace costume autentice la diferite evenimente .
Mulțumesc bunului Dumnezeu pentru toate că am ajuns vârstă de 40 de ani de viață și 20 de ani ce cariera artistică”, transmite Nicolae Pop
Pentru următorii 40 de ani de viață, Nicolae își dorește doar sănatate și putere pentru a putea sluji Biserica și tradițiile oșenești in continuare, alături de familie și cei dragi!
Cu aceasta ocazie ii transmite și noi „La multi ani!” și multă sănătate!
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare