O ceartă într-un cuplu din Carei s-a încheiat cu o bătaie la care a trebui să intervină poliția
La data de 8 august a.c., în jurul orei 19.40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Carei au fost sesizați de către o femeie de 32 de ani, din municipiul Carei, despre faptul că, pe fondul unor discuții contradictorii, ar fi fost agresată de către concubinul său, de aceeași vârstă.
În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, s-a stabilit faptul că în cauză există un risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului, prin care acesta are obligația de a păstra o distanță minimă de 100 de metri față de femeie și domiciliul acesteia.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
ULTIMELE ȘTIRI
UDMR Satu Mare propune candidați pregătiți pentru alegerile parlamentare
Doi polițiști sătmăreni lăudați de Direcția Anticoruptie - au refuzat de 8 ori mită de la șoferi
Sătmărean prins la volan atât de beat încât a fost reținut direct 24 de ore
(P) Rezervă din timp restaurantul Miorița pentru evenimentul tău organizat fără grijă și stres
Toamna își intră în drepturi, dar la Stațiunea Turistică Tășnad distracția continuă la fel ca vara -...
Deputat PNL Adrian Cozma a susținut la Budapesta că finalizarea extinderii spațiului Schengen este u...
INTOOIT se pregătește de debut la Satu Mare: Petrecerea continuă, indiferent de vreme!
Bătaie de joc la nivel maxim față de sute de sătmăreni - problemă fără rezolvare de ani buni
Orașul e paralizat de circulația rutieră cauzată de începerea școlii
Fosta groapă de gunoi de pe Odoreului dispare puțin câte puțin în fiecare zi
Bărbat dispărut de două săptămâni - căutat inclusiv cu câinele, în județul Satu Mare
Accident pe Calea Traian - a ajuns cu mașina sub remorcă
Stiri Satu Mare