Musafiri din Washington la Satu Mare, joi, veniți cu un zbor direct pe aeroportul sătmărean
Aeroportul International Satu Mare a fost joi gazda unui zbor international trans-atlantic, după ce un avion Boeing 767-300 decolat din Washington a aterizat la Satu Mare.
Este vorba de un avion cu o capacitate de 218 locuri și o autonomie de zbor de 11.000 de km care a zburat fără oprire mai bine de 8 ore din Statele Unite până la Satu Mare.
Avionul a fost unul al unei companii portugheze care a executat zborul în regim charter, adică neregulat, fără a se cunoaște scopul acestuia, dar, cel mai probabil este vorba de vizita anuală pe care evreii de peste ocean o fac la mormintele strămoșilor lor din zona Satu Mare – Maramureș.
Avionul a stat câteva ore la Satu Mare că apoi să decoleze de aici cu destinația Portugalia.
ULTIMELE ȘTIRI
UDMR Satu Mare propune candidați pregătiți pentru alegerile parlamentare
Doi polițiști sătmăreni lăudați de Direcția Anticoruptie - au refuzat de 8 ori mită de la șoferi
Sătmărean prins la volan atât de beat încât a fost reținut direct 24 de ore
(P) Rezervă din timp restaurantul Miorița pentru evenimentul tău organizat fără grijă și stres
Toamna își intră în drepturi, dar la Stațiunea Turistică Tășnad distracția continuă la fel ca vara -...
Deputat PNL Adrian Cozma a susținut la Budapesta că finalizarea extinderii spațiului Schengen este u...
INTOOIT se pregătește de debut la Satu Mare: Petrecerea continuă, indiferent de vreme!
Bătaie de joc la nivel maxim față de sute de sătmăreni - problemă fără rezolvare de ani buni
Orașul e paralizat de circulația rutieră cauzată de începerea școlii
Fosta groapă de gunoi de pe Odoreului dispare puțin câte puțin în fiecare zi
Bărbat dispărut de două săptămâni - căutat inclusiv cu câinele, în județul Satu Mare
Accident pe Calea Traian - a ajuns cu mașina sub remorcă
Stiri Satu Mare