PMP și Forța Dreptei fuzionează pentru o mai bună reprezentare a dreptei în politică
Într-o conferință comuna, președinții partidelor Forță Dreptei, Stefan Csordas și PMP, Liviu Pop, au anunțat fuziunea celor două partide, după deciziile luate la începutul săptămânii la nivel central.
De la nivel central, cei doi președinți au venit la Satu Mare cu vestea susținerii candidaturii lui Ludovic Orban pentru candidatura la alegerile prezidențiale, iar la alegerile parlamentare își vor împărți locurile între partide.
„Și la alegerile parlamentare vom participa împreună. La Camera Deputaților va fi candidat din partea PMP iar la Senat va fi din partea Forța Dreptei.”, anunță Liviu Pop
„Vom vedea cine va fi candidatul la Senat din partea noastră, deoarece eu fiind vicepreședinte la nivel național, am putut sa îmi aleg colegiul și voi candida direct la Bihor” a anunțat Stefan Csordas.
Cei doi președinți recunosc că munca ce le stă în fața nu este una ușoară, fiind două partide mici, cu efective puține.
„Vom incepe munca chiar din acest sfârșit de săptămână să muncim împreună, ne veți vedea la strângeri de semnături, la întâlniri cu oamenii. Vom munci și ne dorim sa trecem de pragul de 5% și să accedem in Parlamentul României”, a mai completat Csordas.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare