Deputatul Adrian Cozma, inițiatorul unei legi care vine să ajute Unitățile de Primir Urgențe din România

Unitățile de primiri urgențe din mai multe spitale din țară se confruntă cu o mare problemă, comună de altfel: lipsa de personal pentru a asigura continuitatea activității pe tot parcursul celor 24 ore din zi, 7 zile din 7. În aceste condiții, deputatul Adrian Cozma, alături de alți colegi liberali au initiat un proiect de lege, votat astăzi, care va ajuta spitalele cu unități de primiri urgențe să iți desfășoare activitatea fără grija personalului sau cel puțin având o alternativă în acest sens.
„Astăzi, Camera Deputaților a adoptat legea pe care am inițiat-o alături de colegii din PNL, care rezolvă deficitul de medici din Unitățile de Primiri Urgențe. Astfel, UPU din spitalele regionale sau judeţene care dispun de resurse suplimentare vor putea sprijini UPU din spitalele judeţene aflate pe raza teritorială a altor judeţe, unde există deficit de personal medical. Mai mult decât atât, UPU din spitalele regionale sau judeţene vor putea asigura componenta medicală operativă pentru serviciile publice de salvamont sau de salvamont-salvaspeo, în misiunile specifice de salvare. Sunt două măsuri importante susținute de Partidul Național Liberal, care vor scurta termenele de intervenție și vor contribui decisiv la salvarea de vieți.”, transmite deputatul PNL Satu Mare

ULTIMELE ȘTIRI
Felicitări Mani Gyenes - sătmăreanul a încheiat un nou Dakar
Doliu la Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare
Un nou mic cartier, cu case de lux, se finalizează anul acesta - se predau inclusiv cu gazonul și si...
Polițiștii din Tășnad, "îmbătați" de vaporii de acolo emanați de un șofer oprit în trafic
Încă un sătmărean amendat cu suma mai mare decât profitul - a vândut animale fără acte
Două victime în urma unui incediu petrecut în Bercu, noaptea trecută
Mani mai are doar două etape până la finalul Dakar-ului și e aproape de podium
Două protocoale perfuzabile revoluționare pentru imunitate, aduse în premieră la Satu Mare de cabine...
La AutoDelRulate găsești mașini Porsche rulate la prețuri HOT pentru 2026 - ce oferte au aici
Primarul Kereskenyi se declară nemulțumit de cum și-a făcut Florisal treaba la deszăpezire
Sătmăreanul Florin Gardoș a acceptat postul de manager general al unei echipe de fotbal
Masini distruse de țurțuri uriași care au cazut pe ele, în centrul orașului
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

