Autovehicul căutat în Marea Britanie, găsit la Vama Petea

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au oprit la intrarea în țară un autovehicul, marca Renault Trafic, în valoare de 125.000 lei, care figura ca fiind căutat de autoritățile din Marea Britanie.
În data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 20.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în România un cetățean român în vârstă de 39 de ani, domiciliat în județul Suceava. Aceasta conducea un autovehicul marca Renault Trafic, înmatriculat în Marea Britanie.
Cu ocazia formalităților de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că mașina este căutată de către autoritățile din Marea Britanie, având mențiunea bun căutat pentru confiscare, fiind declarată furată chiar în aceeași zi de la o firmă de închirieri auto din țara respectivă.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar autovehiculul în valoare de 125.000 de lei a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, până la finalul cercetărilor.

ULTIMELE ȘTIRI
Felicitări Mani Gyenes - sătmăreanul a încheiat un nou Dakar
Doliu la Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare
Un nou mic cartier, cu case de lux, se finalizează anul acesta - se predau inclusiv cu gazonul și si...
Polițiștii din Tășnad, "îmbătați" de vaporii de acolo emanați de un șofer oprit în trafic
Încă un sătmărean amendat cu suma mai mare decât profitul - a vândut animale fără acte
Două victime în urma unui incediu petrecut în Bercu, noaptea trecută
Mani mai are doar două etape până la finalul Dakar-ului și e aproape de podium
Două protocoale perfuzabile revoluționare pentru imunitate, aduse în premieră la Satu Mare de cabine...
La AutoDelRulate găsești mașini Porsche rulate la prețuri HOT pentru 2026 - ce oferte au aici
Primarul Kereskenyi se declară nemulțumit de cum și-a făcut Florisal treaba la deszăpezire
Sătmăreanul Florin Gardoș a acceptat postul de manager general al unei echipe de fotbal
Masini distruse de țurțuri uriași care au cazut pe ele, în centrul orașului
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

