Marfar cu 8 tone de haine second hand, intors de la Petea de polițiștii de frontieră și cei de la OPC

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea, împreună cu lucrători din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu peste opt tone de deșeuri.
Marți, 08 octombrie a.c., în jurul orei 07.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean german, conducând un automarfar marca Mercedes Benz, înmatriculat în Germania. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, 8.236 kg textile second-hand și mobilier uzat, provenite din Germania, care urmau să ajungă în județul Satu Mare.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Pentru Protecția Consumatorului Satu Mare.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât marfa nu a fost supusă operațiunii de curățare, dezinsecție și dezinfecție.
În consecinţă, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport.

ULTIMELE ȘTIRI
Managementul Schimbării: Cum să comunici și să implementezi decizii nepopulare (ex. restructurări, î...
ISU „Someș” Satu Mare recrutează voluntari pentru „Salvator din Pasiune” – Seria a XVIII-a
Zona Ostrovului împânzită de polițiști - un bărbat i-a tăiat gâtul unei femei
Deputatul Mircea Govor: „𝙀𝙪𝙧𝙤𝙥𝙖𝙧𝙡𝙖𝙢𝙚𝙣𝙩𝙖𝙧𝙞𝙞 𝙋𝙎𝘿 𝙖𝙥𝙖̆𝙧𝙖̆ 𝙖𝙜𝙧𝙞𝙘𝙪𝙡𝙩𝙪𝙧𝙖 𝙧𝙤𝙢𝙖̂𝙣𝙚𝙖𝙨𝙘𝙖̆: 𝘼𝙘𝙤𝙧𝙙𝙪𝙡 𝙐𝙀–𝙈𝙚𝙧𝙘𝙤𝙨𝙪𝙧...
Detaliile incendiului din Parcul Industrial din această dimineață
Incendiu la Gherța Mică - o familie a rămas fără lemnărie și lemnele din ea
Liberalul Romeo Pop, eliberat din funcția de subprefect - cine îi ia locul?
Accident în zona Burdea - țeavă de gaz ruptă de o mașină
Terapia NAD+ disponibilă la Cabinetele Dr. Coica: energie la nivel celular, cu acces direct la cerce...
Incendiu in Parcul Industrial Sud - un container cu cauciuc s-a aprins
Cursuri gratuite de parașutism și planorism la Aeroclubul României. Înscrieri deschise și la Satu Ma...
Mărturisirile lui Mani Gyenes despre accidentarea de la Dakar și greutățile prin care a trecut
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

