Incendiu la Supur, pornit de la un coș de fum necurățat

Astăzi, 17.10.a.c, începând cu ora 12:30, pompierii au intervenit cu forțe și mijloace specifice pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă a unei case de locuit din localitatea Supur.
La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor din cadrul Punctului de Lucru Tășnad, fiind solicitat sprijinul Punctului de Lucru Sărmășag, care a intervenit cu o autospecială și a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Supur.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violent, cu flacără deschisă la o bucătărie de vară, anexă a casei de locuit, existând pericolul de propagare la restul locuinței.
Pompierii au acționat pe două sectoare de intervenție, primul sector, pentru limitarea și lichidarea incendiului, iar cel de-al doilea sector, pentru protecția bunurilor aflate în pericol.
Incendiul a fost lichidat în limitele găsite fără a fi înregistrate persoane rănite ori intoxicate.
Au ars aproximativ 80 de metri pătrați din anexă, fiind salvată casa de locuit.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind coș de fum necurățat.
În acest sens, vă reamintim că necurăţarea coşului de fum duce la înfundarea acestuia cu funingine şi alte reziduuri rezultate în urma arderilor, iar uneori poate duce la autoaprinderea coşului de fum.
Un coş de fum înfundat creşte riscul intoxicării cu monoxid de carbon din cauza faptului că fumul nu poate fi evacuat.
Asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea coşurilor de fum cel puţin o dată pe an, de către o persoană autorizată.


ULTIMELE ȘTIRI
Accident pe Calea Odoreului - circulația e dirijată de poliție
Felicitări Mani Gyenes - sătmăreanul a încheiat un nou Dakar
Doliu la Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare
Un nou mic cartier, cu case de lux, se finalizează anul acesta - se predau inclusiv cu gazonul și si...
Polițiștii din Tășnad, "îmbătați" de vaporii de acolo emanați de un șofer oprit în trafic
Încă un sătmărean amendat cu suma mai mare decât profitul - a vândut animale fără acte
Două victime în urma unui incediu petrecut în Bercu, noaptea trecută
Mani mai are doar două etape până la finalul Dakar-ului și e aproape de podium
Două protocoale perfuzabile revoluționare pentru imunitate, aduse în premieră la Satu Mare de cabine...
La AutoDelRulate găsești mașini Porsche rulate la prețuri HOT pentru 2026 - ce oferte au aici
Primarul Kereskenyi se declară nemulțumit de cum și-a făcut Florisal treaba la deszăpezire
Sătmăreanul Florin Gardoș a acceptat postul de manager general al unei echipe de fotbal
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

