Cu portofelul dispărut și cu încrederea distrusă – pe unii sătmăreni nu îi apără nici legea
O sătmăreancă a avut parte de o dezamăgire crunta din partea instituțiilor care au rol principal de protejare a cetățenilor și de stabilire a dreptății. După ce și-a pierdut acum un an de zile portofelul, sătmăreanca a fost contactată recent de oamenii legii, dar nu pentru a i se restitui, ci pentru a-si da acordul pentru renunțarea la urmărirea penală. Răspunsul primit din partea instantei a fost că pierderea ei, acte și o sumă de bani, sunt prea puțin ca să conteze.
Mai jos toată povestea spusă chiar de ea:
„Dragilor, ajutați-mă cu un share, vă rog frumos! Îi caut pe cei doi domni din imagine!
În urmă cu aproximativ un an, fetița mea mi-a aruncat portofelul din cărucior, în timp ce ne plimbam, și nu l-am văzut când a picat. În urma mea au venit acești doi domni care și-au însușit portofelul și s-au făcut nevăzuți cu actele mele (permis de conducere, cardul de sănătate, carduri bancare personale și ale firmei) și vreo 200 de lei. În aceeași după-amiază am găsit filmarea întâmplării pe o cameră de supraveghere de la un agent comercial de la piața de vechituri, care surprinde foarte clar momentul. Am depus filmarea și o declarație la poliție, unde am fost informată că însușirea unui bun găsit nu constituie infracțiune decât după 30 de zile de la întâmplare, timp în care respectivul are timp să își asume faptele. În toamna aceasta am primit citație pentru renunțarea la urmărirea penală a autorului necunoscut pe motiv că nu a putut fi identificat din filmarea depusă la dosar. M-am prezentat în instanță și am refuzat această soluție și chiar l-am întrebat pe judecător dacă îmi dădea în cap îl identificau?! Am rămas cu o hotărâre judecătorească definitivă și o mare dezamagire la adresa organelor care ar trebui să ne apere drepturile. Din motivul invocat de organele de cercetare în sențință am reținut că ”angrenarea de resurse suplimentare în acest sens ar fi disproporționată raportat la natura concretă a faptei și disproporțiile vădite între cheltuielile pe care le-ar implica desfășurarea procesului penal și gravitatea urmărilor produse sau care s-ar fi putut produce prin săvărșirea infracțiunii” și iau aceste afirmații ca o invitație de a fura cu toții câte 100-200 de lei că oricum fapta nu are repercursiuni.
În ce lume ne creștem copii, vă întreb eu?
Ajutați-mă să îi identific, nu pentru dauna suferită, ci pentru gestul în sine. Actele eu le-am refăcut demult, cât despre bani sper că le-a picat bine cafeaua băută din ei.”, transmite aceasta
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare