Polițiștii sătmăreni au făcut mai fericiți 20 de copii de Moș Nicolae
Încă de pe acum încep pregătirile pentru a avea un Crăciun de poveste. Sărbătorile de iarnă sunt un prilej de a-i avea pe cei dragi alături, de a celebra noul an și de a ne pune speranțe în viitor.
Pentru prea mulți, însă, această perioadă a anului nu este decât o altă ocazie de a-și aminti de greutăți și lipsuri. Dar, mai mult decât oricine, copiii nu ar trebui să își piardă nicicând credința în Moș Nicolae și spiritul sărbătorilor.
Din acest motiv polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare s-au alăturat și în acest an campaniei “Gecuțele lui Moș Nicolae”, inițiată de Asociația „Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului” din municipiul Satu Mare, în cadrul căreia funcționează și Centrul de zi „Sfânta Tatiana”, pentru a aduce zâmbetul pe fața copilașilor care l-au așteptat pe Moș Nicolae.
Astfel, polițiștii au fost ajutoarele lui Moș Nicolae pentru 20 de copilași frumoși și veseli, cărora le-au dăruit din tot sufletul cadouri în speranța de a aduce zâmbetul pe buzele lor și de a-i ajuta să își păstreze speranța.
ULTIMELE ȘTIRI
Accident pe strada Martirilor Deportați - un puști a călcat prea tare pedala de accelerație
După o săptămână, polițiștii au descoperit cine a fost șoferul care a căzut cu mașina în vale - e al...
Opinie! De grija horei, angajații statului au uitat de imn la Mica Unire
Sute de persoane controlate de polițiștii de frontieră, pe rutele spre punctele de trecere a frontie...
Sute de persoane au sărbătorit Mica Unire în Satu Mare
De săptămâna viitoare municipiul Satu Mare va avea viceprimar
Apel la rugăciune pentru sătmăreanul Korodi Cătălin, atacat de cancer și aflat în fața unei interven...
Accident pe Drumul Odoreului -o mașină făcută zob
Așteptarea a luat sfârșit! Mâine are loc prima îmbarcare din noul terminal al Aeroportului Satu Mare
Accident pe Podul Decebal - circulația blocată pe un sens de mers
19 proprietari de animale de companie, amendați de Poliția Animalelor in această săptămână
"Rugăciune pentru Satu Mare" evenimentul solemn care coagulează toată comunitatea sătmăreană
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare