Sătmărean găsit ars de viu în casă, după ce a fumat in pat și a dat foc la casă

Pompierii din cadrul Detașamentului Satu Mare au intervenit în această dimineață la un incendiu care s-a produs la o casă de locuit în localitatea Oar.
Solicitarea a venit în jurul orei 06:00, iar la fața locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă cu 18 cadre militare fiind alertat și Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Vetiș.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 50 mp² și la două încăperi ale locuinței.
Având informații că s-ar putea afla o persoană surprinsă în interior, pompierii au adoptat de urgență o tactică ofensivă de pătrundere în casa de locuit, în interiorul căreia, aceștia au găsit o persoană carbonizată, de sex masculin cu vârsta de aproximativ 45 ani, identificată ca fiind proprietarul casei.
Echipajele de stingere au intervenit în continuare pentru localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite.
Cauza probabilă de la care a pornit incendiul a fost stabilită ca fiind aprinderea materialelor combustibile datorită fumatului în locuri necorespunzătoare.
Pompierii militari sătmăreni vă adresează rugămintea de a vă proteja viața și bunurile acordând o atenție deosebită măsurilor și regulilor de prevenire a situațiilor de urgență, reamintindu-vă totodată, măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor generate de fumat:
Nu fumați în pat, mai ales când sunteţi obosiţi, când luaţi somnifere sau când aţi consumat alcool! Există riscul să adormiţi cu ţigara aprinsă şi să provocaţi un incendiu.
Utilizaţi întotdeauna scrumiere grele, care să nu se răstoarne uşor şi care să fie confecţionate din materiale incombustibile!
Stingeţi ţigara numai în scrumieră! Se recomandă să puneţi puţină apă în aceasta pentru a favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări.
Nu goliţi scrumierele în coşurile de hârtie sau în alte locuri în care există materiale combustibile, deoarece acestea se pot aprinde şi provoca un incendiu!
Atunci când stingeţi ţigara, asiguraţi-vă că aţi stins-o cu adevărat, pentru că mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor, ziare sau pe orice alt material combustibil, generând un incendiu care poate mistui întreaga locuinţă!
ULTIMELE ȘTIRI
Fabrica din Tășnad devenită model pentru elevii sătmăreni - au parcurs zeci de km pentru a o vizita
Serviciile fără de care nunta ta nu are culoare - Smiley Videobooth ți le oferă pe toate
Acțiune de proporții a polițiștilor în Petrești - amenzi, rețineri și invitații la secție
Sătmărean săltat de la un restaurant din oraș după ce a șantajat un neamț
Deputatul Mircea Govor despre bugetul național pe 2025: „Responsabilitate, stabilitate, investiții!”
Bărbat dispărut după ce a urcat în tren să vină la Satu Mare
Un sirian și un polițist sătmărean prinși după ce luau mită pentru a elibera permise de muncă
Sătmăreanul Florin Gardos, țepuit în cazul Nordis - suma incredibilă pierdută
Vești bune de la București: sosesc bani pentru investiții importante în Satu Mare
Colaborare pentru o mai bună pregătire și prevenire a dezastrelor transfrontaliere
Primăria Negrești face încă un pas pentru centura de ocolire - proiectul a ajuns la București
Percheziții la Satu Mare - au fost vizați vânzători de animale de companie
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare