O șoferiță s-a dat cu mașina peste cap, până pe arătură, la ieșirea din Mădăras, seara trecută

Accident rutier cu o victimă între localitățile Satu Mare și Mădăras, județul Satu Mare. La solicitarea PresaSM, Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare oferă primele informații oficiale din anchetă. Astfel, astăzi, 20 ianuarie a.c, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 19A, între localitățile Satu Mare și Mădăras.
Din primele cercetări, polițiștii au constatat faptul că o femeie de 21 de ani, din localitatea Dorolț, în timp ce ar fi condus un autoturism pe Drumul Național 19A între localitățile Satu Mare și Mădăras nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, și ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în sanț cu autoturismul.
În urma impactului conducătoarea auto a suferit vătămări corporale aceasta fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
foto: www.presasm.ro
ULTIMELE ȘTIRI
Serviciile fără de care nunta ta nu are culoare - Smile Videobooth ți le oferă pe toate
Acțiune de proporții a polițiștilor în Petrești - amenzi, rețineri și invitații la secție
Sătmărean săltat de la un restaurant din oraș după ce a șantajat un neamț
Deputatul Mircea Govor despre bugetul național pe 2025: „Responsabilitate, stabilitate, investiții!”
Bărbat dispărut după ce a urcat în tren să vină la Satu Mare
Un sirian și un polițist sătmărean prinși după ce luau mită pentru a elibera permise de muncă
Sătmăreanul Florin Gardos, țepuit în cazul Nordis - suma incredibilă pierdută
Vești bune de la București: sosesc bani pentru investiții importante în Satu Mare
Colaborare pentru o mai bună pregătire și prevenire a dezastrelor transfrontaliere
Primăria Negrești face încă un pas pentru centura de ocolire - proiectul a ajuns la București
Percheziții la Satu Mare - au fost vizați vânzători de animale de companie
Adevărul despre ștrand pe care nu îl spune nimeni - va mai dura ani buni până să fie deschis
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare