Un nou focar de pestă porcină africană în județul Satu Mare

Ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) – focar nou de PPA (Pesta Porcină Africană)
Prefectul Altfatter Tamás a convocat astăzi, 25.03.2025, în calitate de președinte, ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), având în vedere confirmarea unui nou focar de pestă porcină africană (PPA) la porc domestic în localitatea Căuaș, comuna Căuaș.
După prezentarea situației de către specialiștii din cadrul Direcției Sanitare Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și a modalității de transmitere a bolii, CLCB a emis Decizia nr. 6/25.03.2025 privind aprobarea Planului de măsuri pentru focarul de Pestă Porcină Africană în exploatația privată din localitatea Căuaș, comuna Căuaș, județul Satu Mare.
În cadrul acestui plan, s-a stabilit zona de protecție în jurul focarului pe o rază de 3 km pe raza localității Căuaș și zone de supraveghere pe o rază de 10 km, incluzând și localitățile Portiţa, Vezendiu, Tiream, Ghenci, Răduleşti, Sânmiclăuş, Ghirolt, Ady Endre, Eriu Sâncrai, Cig, Ghileşti, Santău, Hotoan, Sudurău, Valea Morii. De asemenea exploatațiile comerciale – fermele de porci aparținând II Olti Agoston, SC Porkmat SRL , SC Agromar SRL, SC Kovaser Prod SRL, SC Calato Pig SRL, SC Porky Pig SRL intră în zona de supraveghere strictă.
” Trebuie să aplicăm cu toată fermitatea și responsabilitatea măsurile impuse de specialiștii veterinari pentru controlul bolii, pentru a limita cât mai mult posibilitatea transmiterii acestei boli care afectează atât micii fermieri cât și exploatațiile industriale de creștere a porcilor și într-un final.
În această zonă agricolă avem o concentare mare de ferme de suine iar măsurile instituite sunt pentru protecția acestora și a activității economice. Trebuie respectate cu strictețe măsurile preventive, de igienă și intervenție locală precum și pe cele privind mișcarea animalelor pe teritoriul întregului județ pentru a localiza și stinge acest nou focar ‘‘ – prefect Altfatter Tamás.

ULTIMELE ȘTIRI
Programul de Paște al marilor supermarketuri din oraș
Plutonierul Daniel Tătăran a gătit 80 de porții de mâncare pentru sătmărenii care nu își permit o ma...
Vânzări într-o zi cât în restul săptămânii - mieii au fost la mare căutare în piață la Negrești
Sătmăreanul Dragoș Andrei David a ajuns în Statele Unite la Campionatul Mondial de Robotică
Premiul I la Olimpiada Națională de Istorie obținut de un elev de la CN Mihai Eminescu
Marius Munteanu a câștigat la Deva cu un KO de toată frumusețea
Accident între un autoturism și o motocicleta, joi seara, în Satu Mare
Femeie accidentată în timp ce traversa trecerea de pietoni pe bicicletă
Bărbat găsit mort aproape de granita cu Ucraina, în Oaș, de către polițiștii de frontieră
Incendiu la anexa bisericii din Mărtinești - focul ar fi fost pus intenționat
OPINIE! Până și primarii alianței PSD-PNL-UDMR trebuie convinși să îl voteze pe Crin Antonescu
Și dragostea de mamă are o limită - o femeie din județul Satu Mare și-a raportat fiul la poliției pe...
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare