Dosar penal pentru un maghiar în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu

Polițiștii de frontieră sătmăreni efectuează cercetări cu privire la un cetățean maghiar, deoarece la controlul de frontieră, au constatat că mașina pe care acesta o conducea avea aplicate plăcuțe cu număr de înmatriculare expirat.
Vineri, 9 mai a.c., în jurul orei 17.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru control un cetățean maghiar, în vârstă de 35 de ani. Bărbatul conducea un autoturism având aplicate plăcuțe cu număr de înmatriculare specific Ungariei.
Cu ocazia verificărilor de frontieră, acestuia i-au fost solicitate documentele personale și actele mașinii. Polițistul de frontieră care a efectuat verificările a constatat faptul că autoturismul condus de cetățeanul în cauză are numărul de înmatriculare expirat din data de 3 aprilie a.c.
În cauză polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.

ULTIMELE ȘTIRI
Accident între două motociclete pe strada Barițiu
Femeie căzută într-o fântână, în județul Satu Mare, salvată de pompieri
Sătmărean în vârstă, tâlhărit de alți doi sătmăreni - au intrat peste el în casă, l-au agresat și i-...
Vești bune: analize oncologice complexe la Spitalul Județean Satu Mare
Accident la Ambud - un biciclist a fost acroșat de o mașină
Un nou eveniment inedit în Satu Mare "O halbă de fericire" - organizat de Rotaract Club Satu Mare
Un sătmărean a primit un rinichi după 13 ani de așteptare
A apărut și primul accident pe Podul Transilvania - un șofer a "parcat" în stâlp
Locația perfectă de relaxare, la doar 25 de minute de municipiul Satu Mare
A fost atât de beat că nu a mai văzut pe unde conduce - accident produs de un sătmărean care „a înve...
Femeie reținută 24 de ore după ce a dat o spargere într-o locuință din Satu Mare de unde a furat un ...
Primele tăieri din cheltuielile publice: programul Rabla se suspendă
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare