A început votul în străinătate! In prima jumătate de zi prezența la urne a fost mai mare decât la primul tur, în același interval de timp

Votarea pentru turul al II-lea al alegerilor pentru Președintele României a început în toate sectiile din Diaspora.
Primele secții au fost deschise în Australia și Noua Zeelandă, începând ca de astăzi dimineața să se deschidă și cele din Europa, unde sunt cele mai mari comunități de români din afara granițelor.
Prezența la urne din prima jumătate de zi de alegeri este mai mare cu aproximativ 30% față de primul tur al alegerilor. O mobilizare puternică și o prezență pe măsură la vot este in Republica Moldova, acolo unde au fost de trei ori mai multi alegători la urne decât în aceeași perioadă a primului tur. Peste 150.000 de români au votat până acum.
Vă reamintim programul secțiilor de votare:
🗸 Vineri 16 mai, de la 07:00 la 21:00, ora locală;
🗸 Sâmbătă 17 mai, de la 07:00 la 21:00, ora locală;
🗸 Duminică, 18 mai*, de la 07:00 la 20:00 ora locală în Spania peninsulară.
* Duminică, în ultima zi a alegerilor prezidențiale, votarea se încheie la ora 21:00 ora României, respectiv ora locală a fiecărui stat unde sunt organizate secții de vot.

ULTIMELE ȘTIRI
Gelateria "Ciao Italia" a fost luată cu asalt de la deschidere
Peste 1100 de persoane verificate în ultimele zile în cadrul unor acțiuni integrate ale oamenilor le...
Un șofer beat s-a răsturnat cu microbuzul pe drum, între Sătmărel și Balta Blondă
Accident mortal în Negrești -un motociclist și-a pierdut viața
Final de Bacalaureat și de emoții pentru absolvenții claselor a XII-a
Satu Mare va vibra din nou weekendul viitor, cu ocazia unui nou eveniment: SamFest Jazz&Wine
Trotineta electrică în flăcări pe drumul Satu Mare - Carei
Dr. Dutu salvează vieți "pe bandă rulantă" la Spitalul Județean
Un tânăr s-a dat de gol în fața jandarmilor sătmăreni - a devenit agitat brusc când i-a văzut
Explicațiile polițiștilor cu privire la accidentul din Odoreu - șoferul care a spulberat căruță era ...
Marius Munteanu urcă din nou în ring, la doar două săptămâni după lupta de la Baia Mare
Brutărie din Carei și supermarket din Satu Mare, amendate de DSVSA
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare