Teribilism la maxim în Negrești - doi puștani beți la volan, prinși în aceeași zi. Unul nu avea permis deloc

Teribilism la maxim în Negrești - doi puștani beți la volan, prinși în aceeași zi. Unul nu avea permis deloc

La data de 28 septembrie a.c., în jurul orei 05.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești-Oaș au fost sesizați prin apel 112, despre producerea unui eveniment rutier cu pagube materiale, pe strada 1 Iunie din orașul Negrești-Oaș.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 19 ani, din localitatea Negrești-Oaș, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu gardul unui imobil.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,51 mg/l pur în aerul expirat.

În urma impactului, nu au existat victime omenești.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La aceeași dată a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești-Oaș, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier, pe strada 1 Iunie din orașul Negrești-Oaș, au oprit un autoturism, condus de un tânăr de 21 de ani, din orașul Negrești-Oaș.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Demolari Satu Mare
Distribuie: