Povestea Cristinei, tânără crescuta in sistemul de protecție socială care azi oferă protecție altora

Pagina “Acasă la Satu Mare”, prin Anton Varga, a prezentat astăzi o poveste motivațională, care ne arată că ambiția și munca fac că orice neajuns și start deficitar in viața pot fi depasite. Personajul de astăzi este Cristina – dintr-un loc al încercărilor, într-un loc al speranței
“Cristina are 23 de ani și astăzi își desfășoară activitatea ca asistent social în cadrul Primăriei comunei Acâș.
Povestea ei inspiră și emoționează, pentru că în spatele zâmbetului ei se află o viață plină de provocări, dar și de curaj, credință și perseverență.
Cristina a crescut în sistemul de protecție a copilului, la Centrul din Hurezu Mare, unde a învățat ce înseamnă dorul de familie, dar și puterea de a merge mai departe atunci când totul pare greu.
A părăsit sistemul la 18 ani, hotărâtă să își construiască un viitor prin muncă, dedicare și încredere în sine.
A absolvit Facultatea de Științe Socio-Umane din cadrul Universității din Oradea, iar în prezent urmează masteratul în Managementul Serviciilor Sociale.
Astăzi, Cristina lucrează în sistemul care odată a crescut-o, dar cu scopul de a oferi sprijin, încurajare și speranță celor care trec prin greutăți asemănătoare.
Pentru comunitatea sătmăreană, Cristina este o mândrie , un exemplu viu că tinerii care se ridică din dificultăți pot aduce valoare și inspirație.
Pentru comunitatea Acâșului, ea este o adevărată binecuvântare , un model de dedicare și implicare, care transformă experiența personală în ajutor concret pentru cei din jur.
Cristina ne arată tuturor că nimic nu este imposibil atunci când crezi în tine, muncești cu inima și nu renunți la visurile tale.
În paralel, nu a abandonat niciodată pasiunea pentru dans, care i-a fost refugiul și bucuria în cele mai importante momente ale vieții.
✨ Mottoul ei de viață:
„Nu ai cât ai, ci ai cât dai. Și nu dai din ce ai, ci dai din ceea ce ești.””

ULTIMELE ȘTIRI
Tânărul decedat în urma accidentului produs de un sătmărean la Firiza a fost condus pe ultimul drum ...
Sătmăreanul Haiduc Mihnea Adrian e fost ales președintele Consiliului National al Elevilor
Un sătmărean de doua ori pe podium la Campionatul Mondial de skanderberg
Județul Satu Mare are unul dintre ultimii meșteri din România care realizează vitralii
Verificări la sânge la punctele de trecere a frontierei din judetul Satu Mare
Sătmărean, 20 de ani, reținut pentru trafic internațional de droguri - le ascundea printre alimente
Delegația sătmăreană a PSD i-a dat votul de încredere lui Sorin Grindeanu pentru a conduce partidul
Kereskenyi Gabor a fost reales președinte al organizației municipale a UDMR
Taximetristii, luați la „puricat” de polițiști și inspectorii RAR
Încă un weekend cu vieți salvate la Spitalul Județean Satu Mare
Sătmărenii fură orice, chiar și ce le trebuie, cum ar fi o trusă dintr-o ambulanță
Percheziții în Satu Mare într-un dosar de înșelăciune - camerele de supraveghere pentru șantiere nu ...
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

