Zeci de elevi suferă de “chiulangită cronică” – găsiți de oamenii legii prin mall și cafenele

La data de 4 noiembrie a.c, polițiști din structurile de siguranță școlară și ordine publică, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, împreună cu forțe ale Inspectoratului Județean de Jandarmi, au desfășurat o amplă acțiune în municipiul Satu Mare, în zone frecventate de elevi.
Scopul acțiunii a fost acela de a descuraja comportamentele de risc ale elevilor sătmăreni, respectiv absenteismul școlar, consumul de alcool/droguri și implicarea în fapte de natură penală. Polițiștii și jandarmii au acționat în sistem integrat, simultan în mai multe zone ale municipiului Satu Mare, fiind verificate 14 unități de alimentație publică aflate în proximitatea unor licee, precum și cele din zona centrală și zone comerciale.
Cu această ocazie au fost identificați și verificați în bazele de date 34 de elevi, din 9 licee și 1 școală gimnazială, care lipseau de la cursuri în timpul programului școlar, urmând a fi informate, prin grija Biroului Siguranța Școlară, unitățile de învățământ din care aceștia fac parte.
Astfel de acțiuni, derulate în proximitatea unităților de învățământ , atât la intrarea și ieșirea elevilor de la cursuri, cât și în timpul programului școlar, vor fi organizate sistematic în perioada următoare, printr-o colaborare constantă între structurile poliției și cele ale jandarmeriei, pentru a întări siguranța elevilor și cadrelor didactice, dar și pentru a preveni absenteismul și abandonul școlar.

ULTIMELE ȘTIRI
700 de magistrați au semnat pentru susținerea colegilor care au demascat mafia din justiție
Oamenii înghesuiți ca sarmalele - 440 de microbuze și mașini verificate în drum spre Ungaria
S-a mai făcut un pas spre realizarea drumului expres Satu Mare - Baia Mare
Caz de lepră la mai puțin de 200 km de Satu Mare - boala nu a mai fost identificată în România din 1...
Bunătățile făcute după rețete tradiționale ajung acum și în Satu Mare, la Raftul cu Bunătăți Locale
Apar primii magistrați sătmăreni care se solidarizează cu colegii care au demascat mafia din justiți...
Marcela Papici, ținta unei tentative de fraudă " A urmat o serie de înjurături"
Biciclist lovit de o șoferiță in judetul Satu Mare - nu a știut aproxima distanța laterala
Atentă la telefon și nu la drum, o șoferiță a lovit o căruță la Ambud
FIOR – experiența care schimbă regulile ospitalității la Satu Mare
Deputatul Mircea Govor despre legea care păstrează impozitele în localitățile unde firmele au punctu...
Mențiune pentru sătmăreanca Sara Văran la „Câncetele Iașului” - cea mai tânără concurentă din compet...
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

