Tradiție respectată cu strictețe – angajații Primăriei Odoreu au tăiat un porc pentru Casa de Copii Berindani

A devenit o tradiție, una respectată cu sfințenie deja de ani buni, ca în luna Decembrie, angajații Primăriei Odoreu să taie un porc primit donație și să pregătească preparate specifice pentru copiii de la Casa de Copii din Berindani.
Ca în fiecare an, măcelarul șef a fost chiar primarul comunei, Dumitru Pop, care a avut ajutoare alți angajați ai primăriei. Porcul a fost pârjolit tradițional și pe urmă secționat și pregătit astfel încât de pe masa de sărbători a celor mici sa nu lipsească nici un preparat tradițional.
“Aceeași echipă, aceeași bucurie și în acest an!
Tradiția merge mai departe alături de oameni cu suflet mare.
Mircea Dumitrean și Cristian Pereni au fost și anul acesta sponsorii principali, iar recunoștința noastră rămâne și pentru cei din anii trecuți: Edi, Norbi și Marius.
Primarul nostru, Dumitru Pop, a fost din nou măcelarul-șef , ajutat cu pricepere de Misi, Marcel, Ghita si Ionel— o echipă care pune suflet, nu doar muncă!
Pentru noi, această zi a devenit o obișnuință frumoasă, o facem cu drag în fiecare an, nu doar ocazional.
Sperăm ca această tradiție să rămână vie și, peste ani, copiii de la CTF Iris Berindan să o ducă mai departe în propriile lor familii. “, transmite viceprimarul comunei, Marius Ardelean

ULTIMELE ȘTIRI
Zona Ostrovului împânzită de polițiști - un bărbat i-a tăiat gâtul unei femei
Deputatul Mircea Govor: „𝙀𝙪𝙧𝙤𝙥𝙖𝙧𝙡𝙖𝙢𝙚𝙣𝙩𝙖𝙧𝙞𝙞 𝙋𝙎𝘿 𝙖𝙥𝙖̆𝙧𝙖̆ 𝙖𝙜𝙧𝙞𝙘𝙪𝙡𝙩𝙪𝙧𝙖 𝙧𝙤𝙢𝙖̂𝙣𝙚𝙖𝙨𝙘𝙖̆: 𝘼𝙘𝙤𝙧𝙙𝙪𝙡 𝙐𝙀–𝙈𝙚𝙧𝙘𝙤𝙨𝙪𝙧...
Detaliile incendiului din Parcul Industrial din această dimineață
Incendiu la Gherța Mică - o familie a rămas fără lemnărie și lemnele din ea
Liberalul Romeo Pop, eliberat din funcția de subprefect - cine îi ia locul?
Accident în zona Burdea - țeavă de gaz ruptă de o mașină
Terapia NAD+ disponibilă la Cabinetele Dr. Coica: energie la nivel celular, cu acces direct la cerce...
Incendiu in Parcul Industrial Sud - un container cu cauciuc s-a aprins
Cursuri gratuite de parașutism și planorism la Aeroclubul României. Înscrieri deschise și la Satu Ma...
Mărturisirile lui Mani Gyenes despre accidentarea de la Dakar și greutățile prin care a trecut
Se iau la puricat peste 1000 de dosare de încadrare în grad de handicap din Satu Mare
La One More premiul pentru elevi e in fiecare luna, nu doar la final de an - acces nelimitat la doar...
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

