Emoții pentru Mani in etapa 3 – a căzut de pe motocicletă dar nu și de pe podiumul intermediar

Emanuel Gyenes a avut o etapa plină de emoții la Dakar marți, când a avut de parcurs 431 km, într-o zonă cu piatră și nisipoasă.
Parcursul lui Mani a fost unul bun până la kilometrul 316, acolo unde a căzut de pe motocicletă. Din fericire acesta nu s-a accidentat și cu ajutorul unor colegi, Mani a reușit să revină în șa și să continue cursa. În ciuda problemelor și al timpului pierdut, Mani a reușit să termine pe locul 5 în clasa lui și să își păstreze primul loc după 3 etape.
Am rupt navigația, ghidonul s-a strâmbat. Problema că m-am lovit și la cap și am fost și puțin dereglat. Băieții care s-au oprit să mă ajute nu m-au lăsat să merg mai departe până nu a venit elicopterul și s-au asigurat că pot să merg mai departe, a durat cam 40 de minute. Până la finish am mers doar după concurență, i-am urmărit până la final. Sunt supărat că am pierdut atâta timp acolo, dar ma bucură am ajuns la finish”, a declarat Mani.

ULTIMELE ȘTIRI
Liberalul Romeo Pop, eliberat din funcția de subprefect - cine îi ia locul?
Accident în zona Burdea - țeavă de gaz ruptă de o mașină
Terapia NAD+ disponibilă la Cabinetele Dr. Coica: energie la nivel celular, cu acces direct la cerce...
Incendiu in Parcul Industrial Sud - un container cu cauciuc s-a aprins
Cursuri gratuite de parașutism și planorism la Aeroclubul României. Înscrieri deschise și la Satu Ma...
Mărturisirile lui Mani Gyenes despre accidentarea de la Dakar și greutățile prin care a trecut
Se iau la puricat peste 1000 de dosare de încadrare în grad de handicap din Satu Mare
La One More premiul pentru elevi e in fiecare luna, nu doar la final de an - acces nelimitat la doar...
Hoț prins în cadrul unei acțiuni de verificare in zona de competență a poliției Tășnad
Un puștan prea grăbit a intrat cu mașina în gard la Călinești
Pasarela pietonală de la Intersecția Crinul intră în faza finală a actelor
Oamenii legii puși pe jar în această dimineață, de un apel fals la 112
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

