Eficiență lăudabilă – la Satu Mare pașapoartele se eliberează în 48 de ore

Prefectul Altfatter Tamás a participat alături de comisarul-șef de poliție Gheorghe Todoran, șeful Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Satu Mare, la ședința de analiză a Raportului privind activitatea desfășurată în anul 2025 de către Direcția Generală de Pașapoarte și de serviciile publice comunitare județene. Organizată în sistem videoconferință, ședința a fost condusă de directorul general al Direcției, chestorul principal de poliție Cristina-Mihaela Cojocariu.
Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Satu Mare a gestionat în anul 2025 un număr de 19.379 de cereri de eliberare a pașapoartelor, primite la ghișeu sau transmise prin Ministerul Afacerilor Externe, înregistrând o scădere față de cele 21.256 de solicitări aferente anului 2024. Numărul pașapoartelor electronice emise în cursul anului 2025 s-a ridicat la 15.395, valoare aproape similară cu cea din anul precedent, când au fost emise 15.532 de documente. O schimbare notabilă a fost faptul că în anul 2025 nu s-au emis pașapoarte temporare, spre deosebire de cele 651 eliberate în cursul anului 2024.
Bilanțul activităților desfășurate de către serviciul județean cuprinde, de asemenea, 259 de mențiuni privind suspendarea dreptului la libera circulație, retragerea a 29 de pașapoarte, efectuarea a 43 de deplasări în teren și o sesizare a organelor competente privind infracțiuni la regimul pașapoartelor.
„Activitatea serviciilor comunitare este una extrem de importantă pentru Instituția Prefectului. Continuăm să îmbunătățim calitatea serviciilor noastre prin mijloace moderne de programare, preluare și prelucrare a solicitărilor și prin reducerea timpilor de așteptare. În prezent, în cazul emiterii pașapoartelor electronice, timpul de livrare a ajuns la 48 de ore de la momentul depunerii cererii. Felicit întreaga echipă a Serviciului de Pașapoarte Satu Mare pentru activitatea desfășurată și le solicit în continuare promptitudine, profesionalism și dedicare în slujba cetățenilor!”, a declarat prefectul Altfatter Tamás.


