Coaliția de guvernare s-a reunit luni, 23 februarie, pentru a definitiva un nou pachet de reglementări fiscale și administrative. Pe lângă reforma anunțată în administrația publică locală și centrală – care urmărește eficientizarea aparatului de stat și simplificarea procedurilor pentru cetățeni – un capitol important al discuțiilor a vizat reducerea unor impozite.
Printre măsurile agreate se numără introducerea unor reduceri pentru patrimoniul construit. Astfel, pentru clădirile mai vechi de 100 de ani se va aplica o reducere de 25% a impozitului, iar pentru cele cu o vechime cuprinsă între 50 și 100 de ani, reducerea va fi de 15%.
De asemenea, Coaliția a stabilit, în unanimitate, noi cote de reducere a impozitelor pe clădiri și autoturisme pentru persoanele cu handicap. Persoanele cu handicap grav vor beneficia de o reducere de 50%, iar cele cu handicap accentuat de o reducere de 25%, urmând să fie introduse și plafoane valorice.
Ministerul Finanțelor a fost mandatat să elaboreze textul de lege, inclusiv prevederi care să permită regularizări pentru contribuabilii care au achitat deja impozitele, astfel încât noile măsuri să poată fi aplicate administrativ fără blocaje.