Un nou restaurant cu burgeri se deschide astăzi la Satu Mare

Satu Mare pare să fie un oraș al contrastelor, când vine vorba de domeniul restaurantelor. Dacă unele se închid, invocând lipsa de putere de cumpărare a sătmărenilor, altele abia își deschid porțile.
Restaurant Transilvania din mall a dispărut de câteva săptâmâni, patronii acestuia decizând să schimbe total viziunea asupra afacerii și să deschidă în locul ei un restaurant cu un specific diferit. Astfel, astăzi, urmează să se deschidă Miss G, un restaurant dedicat burgerilor, un produs foarte căutat de generația tânără, care este extrem de prezentă în mall.
Fostul Restaurant Transilvania s-a schimbat complet, nu doar din punct de vedere al meniului cât și al designului interior și a devenit mai atractiv pentru publicul mai tânăr.


