Rețelele sociale „bubuie” de oferte de platouri și prăjituri de Paște – riscuri asumate de cumpărători

În perioadă sărbătorilor, fie ele Pascale sau de Crăiun, rețelele sociale se umplu de anunțuri de la gospodine dispuse să lucreze în locul persoanelor mai ocupate, pentru a le pregăti masa de sărbătoare.
Zeci de anunțuri cu platouri și prăjituri „curg” în această perioadă pe grupuri de pe Facebook, iar comenzile nu întârzie să apară, căci dacă nu ar fi comenzi, nici fenomenul nu ar fi încurajat. Doar că riscurile la care cumpărătorii se supune, neștiind în ce condiții sunt pregătite preparatele de Paște, sunt enorme. Și culmea, nu e vorba despre preț, pentru că de cele mai multe ori platourile sau kilogramul de prăjituri au același preț cu cele realizate de restaurante și unități autorizate, avizate și controlate, cărora le poți face plângere dacă ceva nu a fost în regulă, pentru că există ca entitate, eliberează bon fiscal și poți face dovada achiziției.
Cei de la DSVSA se multumesc să transmită informări publice cu privire la faptul că vânzarea acestor produse este ilegală, dar de ani de zile de când fenomenul ia amploare nu a prezentat niciodată o măsură luată împotriva unei astfel de „gospodine”, ci totul se rezumă la câteva rânduri scrise, fără controale, fără amenzi..asta și pentru că se învârt în arealul de „fără legislație” pentru astfel de intervenții.
„Vânzarea în mediul online a prăjiturilor, cozonacilor sau a oricăror produse alimentare, de către persoane neînregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, către terțe personae, este o activitate ilegală.
Atragem atenția tuturor consumatorilor și comercianților, că este interzisă comercializarea cărnii și a preparatelor din carne de porc, (șuncă, slănină, cârnați de porc proaspeți sau afumați, alte preparate proaspete din porc) de către producători particulari, în urma unor sacrificări de animale în exploatațiile proprii, în piețele agroalimentare din municipiul Satu Mare sau județ.
Achiziíonarea acestor produse pentru consum propriu, se face pe răspunderea cumpărătorului/consumatorului.”, este tot ce transmite DSVSA pe acest subiect


