Un accident rutier a avut loc în această dimineață pe strada Dorobanților din municipiul Satu Mare, în apropierea fabricii Draxlmaier, conform www.presasm.ro. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, fără persoane rănite.
Din primele informații, în accident au fost implicate două autoturisme. În urma impactului, ambele vehicule au ajuns în șanțul de pe marginea drumului, iar unul dintre ele s-a răsturnat pe o parte.
Verificările efectuate de polițiști indică faptul că accidentul s-ar fi produs din cauza neasigurării corespunzătoare la efectuarea unui viraj la stânga, manevră care a dus la coliziunea dintre cele două mașini.
Din fericire, niciunul dintre șoferi nu a fost rănit. Aceștia au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au intervenit la fața locului pentru stabilirea circumstanțelor și au aplicat sancțiunea legală conducătorului auto vinovat. Oamenii legii reamintesc șoferilor importanța respectării regulilor de circulație, în special în cazul manevrelor de schimbare a direcției de mers.