Sătmărean transportat cu elicopterul SMURD la Cluj, după o banală căzătură acasa

Conform informațiilor PresaSM, un bărbat de 73 de ani din municipiul Satu Mare a ajuns de urgență la spital după ce a suferit un traumatism cranio-cerebral în urma unei căderi accidentale în locuință.
Bărbatul a fost transportat cu ambulanța la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare, unde a fost preluat conștient de echipa medicală. Medicii au intervenit rapid, efectuând investigații complete, atât clinice, cât și imagistice, pentru a evalua starea pacientului și eventualele leziuni.
În urma analizelor, cadrele medicale au descoperit o complicație la nivelul coloanei vertebrale, care a necesitat îngrijiri de specialitate.
Având în vedere complexitatea cazului, s-a luat decizia transferului aerian al pacientului la Clinica de Neurochirurgie din Cluj-Napoca, unde acesta va beneficia de tratament și investigații suplimentare.
Intervenția promptă a echipajului medical și evaluarea rapidă realizată la Satu Mare au fost esențiale pentru stabilizarea pacientului și direcționarea acestuia către o unitate medicală adecvată.


