Alice Ardelean își continua ascensiunea in UFC – adversara ei s-a văzut nevoită să abandoneze

Luptătoarea sătmăreancă Alice Ardelean continuă să impresioneze în cea mai puternică promoție de MMA din lume. Sportiva româncă a obținut o nouă victorie în UFC, după ce și-a învins adversara din Brazilia într-un meci dominat clar de aceasta.
Alice a reușit să controleze lupta încă din primele momente, alegând să ducă duelul la sol, acolo unde și-a pus în dificultate adversara printr-un joc tehnic extrem de agresiv și eficient. În cele din urmă, sportiva din Satu Mare a forțat abandonul adversarei după o tehnică aplicată la nivelul gleznei, presiunea exercitată fiind prea mare pentru ca brazilianca să mai poată continua.
Victoria reprezintă al treilea succes consecutiv pentru Alice Ardelean în UFC, performanță care confirmă forma excelentă traversată de sportivă și consolidarea poziției sale în una dintre cele mai competitive organizații de MMA din lume.
Sătmăreanca vine după o perioadă intensă de pregătire și demonstrează, meci după meci, că poate face față celor mai puternice adversare din circuitul internațional. Stilul său ofensiv și determinarea din cușcă au transformat-o într-una dintre cele mai apreciate luptătoare românce din sporturile de contact.
Alice Ardelean este prima sportivă din Satu Mare care a ajuns în UFC, iar rezultatele din ultimul an arată că aceasta nu este doar prezentă în competiție, ci începe să devină un nume tot mai important în lumea MMA-ului feminin.


