Cum s-a produs accidentul grav de la Halmeu in care doua persoane au fost rănite

Cum s-a produs accidentul grav de la Halmeu in care doua persoane au fost rănite

La data de 13 august a.c., în jurul orei 16:30, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 1C, între localitățile Turulung și Halmeu.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 52 de ani, din localitatea Porumbești, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 1C, din direcția localității Turulung spre Halmeu, pe fondul altor preocupări, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care se afla parcat în afara părții carosabile. 

Ulterior impactului, autoturismul condus de bărbat a fost proiectat în șanțul de pe sensul opus de circulație.

În urma accidentului rutier, conducătorul auto și o pasageră de 49 de ani, din localitatea Porumbești, au suferit vătămari corporale, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier.
Demolari Satu Mare
Distribuie: