În perioada 21–23 august 2026, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „General de Brigadă Ioniță Borșan” Satu Mare au desfășurat misiuni pentru asigurarea și menținerea ordinii publice, atât cu prilejul evenimentelor cu participare numeroasă organizate în județ, cât și în cadrul acțiunilor desfășurate în sistem integrat.
În această perioadă, jandarmii sătmăreni au fost prezenți la Zilele Culturale Partium ediția a XXV-a, desfășurate în municipiul Satu Mare, la festivalul „Zestrea Oașului”, organizat în Negrești-Oaș, precum și la partida de fotbal dintre CSM Olimpia Satu Mare și FC Bihor Oradea, disputată pe Stadionul „Olimpia-Daniel Prodan”.
Pe timpul misiunilor, principala preocupare a jandarmilor a fost prevenirea faptelor antisociale, intervenția promptă în situațiile care ar fi putut afecta ordinea publică și siguranța participanților, precum și menținerea unui climat de normalitate în zonele în care s-au desfășurat evenimentele. În cadrul activităților de asigurare a ordinii publice au fost verificate și legitimate peste 40 de persoane prin intermediul aplicației eDac.
În urma misiunilor desfășurate, jandarmii au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.700 de lei, pentru încălcarea unor prevederi ale Legii nr. 61/1991, republicată, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Totodată, în data de 23 august 2026, în jurul orei 22:40, pe timpul misiunii desfășurate cu prilejul Zilelor Culturale Partium, jandarmii au observat o stare conflictuală între două persoane și au intervenit pentru a preveni escaladarea acesteia.
În urma verificărilor, jandarmii au stabilit că unul dintre cei implicați, un minor în vârstă de 17 ani, ar fi provocat cealaltă persoană la scandal. La efectuarea controlului corporal preventiv asupra minorului, a fost găsit un box metalic, obiect pe care acesta îl avea asupra sa.
Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru săvârșirea infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, faptă prevăzută de art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal, urmând ca cercetările să fie continuate de organele competente.
În ansamblu, evenimentele desfășurate în județul Satu Mare în acest sfârșit de săptămână au avut loc fără incidente deosebite de natură să afecteze ordinea și siguranța publică, situațiile punctuale constatate fiind gestionate de jandarmi.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare mulțumește cetățenilor și tuturor celor care au participat la evenimente pentru comportamentul responsabil și pentru modul în care au ales să petreacă acest sfârșit de săptămână. Atitudinea civilizată, respectarea recomandărilor forțelor de ordine și cooperarea cu jandarmii au contribuit la desfășurarea manifestărilor într-un climat de ordine și siguranță.
Jandarmii sătmăreni rămân alături de cetățeni și vor continua să acționeze pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.




