Noul corp de clădire al Școlii Gimnaziale ,,Grigore Moisil’’, inaugurat azi

Noul corp de clădire al Școlii Gimnaziale ,,Grigore Moisil’’, inaugurat azi
 
Investiția în valoare de aproape 6 milioane lei a fost realizată integral din bugetul local al municipiului Satu Mare.

Fiecare investiție realizată în educație înseamnă, în primul rând, șanse mai bune pentru copii, siguranță și sprijin pentru cadrele didactice și încredere pentru părinți.  

Investițiile în educație sunt și vor rămâne în continuare o prioritate. Prin proiectul „Extindere unitate de învățământ corp P+2 (parțial) la Școala Gimnazială Grigore Moisil”, cu finanțare asigurată integral din bugetul local, am reușit dezvoltarea infrastructurii educaționale a învățământului primar și gimnazial în zona centrală a orașului. Valoarea investiției este de aproape 6 milioane lei.

La inaugurarea noului corp, la invitația primarului municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a luat parte și secretarul de stat în cadrul Ministerului Educației și Cercetării - Kallós Zoltán, reprezentanți ai autorității publice locale, județene, directori de școli, cadre didactice, părinți și numeroși invitați.

,,Este pentru mine o mare plăcere să mă aflu astăzi aici, la inaugurarea noului corp de clădire al Școlii „Grigore Moisil”. Este a treia investiție importantă pe care o finalizăm în doar câțiva ani, cu finanțare exclusivă de la bugetul local, după cele de la școlile Rákóczi și Brâncoveanu.
Într-o lume zbuciumată de nevoi, modelele de viață au devenit o floare rară. În timp ce alții vorbesc de tăieri de burse pentru elevi și de creșterea normelor didactice pentru profesori, noi vorbim de investiții în Educație. Pentru că această investiție nu este doar într-o clădire nouă pe care o deschidem. Aici este locul în care se construiește viitorul orașului nostru. Aici se scrie, zi de zi, povestea generațiilor care vor duce mai departe numele și valorile orașului Satu Mare. În timp ce alții au ales să ne fie adversari în eforturile de dezvoltare a învățământului sătmărean, noi am ales să fim partenerii profesorilor, elevilor și părinților din orașul nostru.

Școala este inima vie a comunității noastre. Aici, copiii noștri nu învață doar matematică, istorie sau științe. Ei învață ce înseamnă să fii cetățean, ce înseamnă să aparții unui oraș cu o istorie măreață și cu un viitor pe care îl scriem împreună. 
Această școală pe care o inaugurăm astăzi este mai mult decât cărămizi și beton. Este un semn de speranță, este o promisiune pentru viitor. Este dovada că suntem alături de tineri și de familii.

Când domnul director Claudiu Mondici mi-a spus că și-ar dori să construim un nou corp la Școala „Grigore Moisil”, i-am spus din prima: „Hai s-o facem!” Noi, administrația locală, am sprijinit și am crezut de la început în acest proiect. Dar meritul este și al conducerii, al profesorilor de la „Grigore Moisil”, Comitetului de părinți, proiectantului și constructorului.

La final, am un mesaj și pentru elevii de la Grigore Moisil, cei care sunt sufletul acestei școli și viitorul orașului Satu Mare:
Vă doresc multă baftă în noul an școlar! Mergeți înainte cu încredere! Pentru că, așa cum am spus întotdeauna, școala este locul unde se construiește viitorul orașului Satu Mare’’, a spus primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, la inaugurarea spațiului educațional.

Noul corp de clădire inaugurat astăzi, 31 august 2026, este structurat astfel: la parter se găsește un spațiu de recreație acoperit, grupuri sanitare, cu acces la etaj prin casa scării. La etajul 1 sunt 4 săli de clasă, scară de acces, iar la etajul 2 sunt 2 săli de clasă și terasă circulabilă. Noul corp este dotat la standarde moderne pentru a asigura accesul la un proces educațional de calitate cu mobilier constând în 160 bănci școlare, 160 scaune școlare, 6 catedre și 6 scaune pentru profesori, 12 table școlare și 6 laptopuri. Suprafața construită la sol este de 311 mp, iar suprafața desfășurată de 826 mp.


În ultimii ani, Primăria Municipiului Satu Mare a investit constant în dezvoltarea infrastructurii educaționale. Din bugetul local, exclusiv, au fost construite noi corpuri de clădire la Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu”, Școala Gimnazială „Rákóczi Ferenc”. Totodată, sunt derulate proiecte importante de reabilitare și modernizare a unităților de învățământ, cu finanțare europeană, precum reabilitarea Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși” și a clădirii Liceului cu Program Sportiv. În același timp, a fost deschisă cea mai mare și modernă creșă din oraș – creșa ,,Grădina Fermecată’’ de pe strada Iuliu Coroianu cu o capacitate de 110 locuri, au fost modernizate creșe, grădinițe, iar școlile din municipiu au fost dotate cu mobilier școlar și echipamente IT moderne.

Inaugurarea noului corp de clădire al Școlii Gimnaziale „Grigore Moisil” reprezintă încă un pas important în direcția asigurării unor condiții de învățare adaptate cerințelor actuale.

Primăria Municipiului Satu Mare va continua investițiile în educație.
Demolari Satu Mare
Distribuie: