ADMINISTRAȚIE
România „mai stă o tură” până intră în Schengen. Vot negativ de la Austria și Olanda
Întâlnirea miniștrilor de externe ai statelor Uniunii Europene de astăzi a fost una intensă, în cadrul căreia s-a dezbătut pe larg tema extinderii spațiului ...Șantier în derulare, chiar și în decembrie, într-o comună din județ. Primăria le reface oamenilor podețele în urma lucrărilor
Chiar dacă este luna decembrie, unele șantiere nu se închid iar administrațiile publice nu își iau vacanță mai devreme. Este exemplul pe care îl ...Liberalii anunță că bugetul pentru 2023 e pregătit pentru dezbateri – procent record acordat investițiilor
Sfârșitul de an aduce una dintre cele mai solicitante sarcini pentru parlamentarii din toată țara – construirea bugetului, amendarea lui și votul dat acestuia. ...O comună din județul Satu Mare atacă topul celor mai digitalizate localități din România
Digitalizarea instituțiilor publice, pentru că serviciile acestora sa fie disponibile romanilor din orice colt al lumii este o nevoie și nu un moft al ...Discurs impecabil al unui consilier județean, care prezintă dezinteresul Consiliului Județean față de pacienții Spitalului Județean
Consiliul Județean Satu Mare are, de aproximativ o lună de zile, un nou membru, mai exact liberala Andaluzia Lazăr, o profesoară din Carei. Aceasta ...Premierul Ciucă a lămurit situația: cine va beneficia de prețul plafonat de 1 leu la curent și ce se întâmplă cu facturile întârziate
Parlamentul va primi, spre dezbatere, o ordonanță pe energie, pentru a se stabili plafonarea prețului la energie și categoriile pentru care se va aplica ...Drumul Tășnad – km0 este finalizat. Cozma: „Un drum foarte utilizat în sezonul turistic”
Unul din cele mai importante drumuri de acces în județ, mai ales din punct de vedere turistic, este în sfârșit unul lăudabil și o ...Firmele de construcții fug de proiectul de modernizare și extindere a Urgențelor. Licitația a fost reluată pentru a se găsi un constructor
Extinderea Unității de Primiri Urgențe, un proiect al Consiliului Județean, pare să nu fie interesant pentru constructorii din Satu Mare și din țară, pentru ...Anunt concurs posturi muncitor, grad profesional I – Primăria Păulești
ANUNT publicare concursPrimarul Kereskenyi a luat legătura cu orașele înfrățite din Ucraina: „Chiar sunt probleme”
În cadrul ședinței de Consiliu Local, inevitabil, discuțiile au ajuns și la subiectul războiului din Ucraina. Municipiul Satu Mare are două protocoale de înfrățire ...