Din nou eroi! Medicii de pe ambulanța din Negrești au salvat un bărbat electrocutat

Medicii de la Serviciul Județean de Ambulanță au mai salvat o viață în această săptămână. Ei au reușit să intervină la timp și profesionist pentru a acorda încă o șansă la viață unui bărbat din Negrești care s-a electrocutat.
Medicii de pe ambulanță sunt din nou eroi, salvând o nouă viață. Aceștia au fost solicitați să intervină în după masa zilei de 21 iulie la un caz al unui bărbat de aproximativ 60 de ani, din Negrești, care a fost electrocutat. La fața locului a ajuns un echipaj al stației de ambulanță Negrești, care l-a idetificat pe bărbat și a pornit manevrele de resuscitare.
Familia victimei, care se afla prezentă, a fost recalcitrantă cu medicii de pe ambulanță, creând un mediu ostil de lucru, aceștia insistând ca victima să fie dusă la spital. Medicii nu au cedat însă presiunilor și au continuat resuscitarea timp de 30 de minute, termen în care i-au aplicat bărbatului patru șocuri electrice și au făcut mnevrede susținere a resirației. După 30 de minute bărbatul a răspuns pozitiv manevrelor și a fost transportat la Centrul de Primiri Urgențe Negreti pentru a primi îngriji de specialitate, de unde a fost transferat mai departe la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare.

ULTIMELE ȘTIRI
FOTO. INTOOIT revine la Luna Șes cu o nouă petrecere aprés ski și DJ live pe pârtie
Incendiu la un depozit la Rachel - intervin mai multe echipaje de pompieri
Familia unui tânăr decedat în Belgia are nevoie de ajutor pentru repatrierea acestuia
Duba cu mâncare pentru câini a Asociației FreeLife a rămas blocată în zăpadă
Atenție, protejați-vă contoarele pe apă pe timp de ger - dacă se sparg, voi plătiți pierderile
Probleme la trei școli din județ - în două nu funcționează sistemul de încălzire, una are microbuzul...
Cabina unui TIR a luat foc, în timpul staționării, în Satu Mare
Sătmărean alergat prin zăpadă, după ce a sunat la 112 fără motiv - când a văzut poliția tot el s-a e...
De beat ce a fost nu a putut ține mașina pe drum și a ajuns cu ea în șanț
Minoră lovită de un taximetrist din Carei- fata circula pe drum
Jafuri puse la punct ca în filme la mai multe firme din Satu Mare - oprea camerele și fura cutia de ...
Nu doar impozitul a crescut ci și cotizația pescarilor pe Someș - de la prea multă populare
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

