Caz șocant într-o școală din Satu Mare. Doi copii de 13 ani, amenințați să întrețină acte sexuale și filmați în toaletă

Caz șocant într-o școală din Satu Mare. Doi copii de 13 ani, amenințați să întrețină acte sexuale și filmați în toaletă

Un caz de o gravitate deosebită, petrecut într-o școală gimnazială din Satu Mare, ajunge în fața judecătorilor. Un tânăr este acuzat că ar fi amenințat doi băieți de numai 13 ani și i-ar fi determinat să comită acte sexuale unul asupra celuilalt, în toaleta unității de învățământ. Mai mult, acesta ar fi filmat întreaga scenă cu telefonul și ar fi distribuit ulterior imaginile.

Dosarul a fost instrumentat de DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare, iar Tribunalul Satu Mare a dispus, în data de 31 august 2026, începerea judecății.

Tânărul a fost trimis în judecată pentru două fapte de participație improprie la viol comis asupra unui minor și pornografie infantilă, aflându-se în prezent în arest la domiciliu.

Rechizitoriul a fost emis de procurorii DIICOT în data de 21 iulie 2026. În procedura de cameră preliminară nu au fost formulate cereri sau excepții, iar judecătorul a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a actelor de urmărire penală, dispunând trecerea dosarului în faza de judecată.

Acuzații extrem de grave. Totul s-ar fi petrecut în toaleta școlii

Potrivit informațiilor din rechizitoriu, faptele ar fi avut loc în 13 ianuarie 2025, în toaleta unei școli gimnaziale.

Anchetatorii susțin că tânărul i-ar fi amenințat pe cei doi băieți, ambii în vârstă de 13 ani, determinându-i să comită acte sexuale unul asupra celuilalt.

Conform acuzațiilor, fiecare dintre cei doi minori ar fi fost pus, pe rând, atât în postura de victimă, cât și în cea de participant la actele impuse.

În timpul incidentului, inculpatul ar fi folosit telefonul mobil pentru a filma ceea ce se întâmpla.

Imaginile ar fi fost distribuite mai departe

Cazul nu s-ar fi oprit în toaleta unității de învățământ. Procurorii susțin că înregistrarea realizată atunci ar fi fost ulterior distribuită în mediul online către mai multe persoane.

Imaginile ar fi ajuns inclusiv la elevi ai școlii, dar și la persoane din afara unității de învățământ. Distribuirea materialului se află la baza acuzației de pornografie infantilă.

Dosarul va intra acum în faza de judecată la Tribunalul Satu Mare, instanța urmând să stabilească, pe baza probelor administrate, dacă acuzațiile formulate de procurori se confirmă.

Trimiterea în judecată și începerea procesului nu înlătură prezumția de nevinovăție, inculpatul fiind considerat nevinovat până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Demolari Satu Mare
Distribuie: