Sătmărean prins la furat în Bihor. S-a ascuns în cimitir dar a fost găsit de câinele polițist

În noaptea de joi spre vineri, 12-13 ianuarie, în jurul 03:50, polițiștii de la ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Marghita au auzit sistemul de alarmă al unei firme din apropierea străzii Republicii din localitate. Aceștia s-au deplasat în zonă și au surprins în flagrant un bărbat în timp ce escalada geamul spart al unui magazin de electrocasnice.
La vederea polițiștilor, hoțul a luat-o la fugă, având asupra lui o geantă voluminoasă. Polițiștii au urmărit bărbatul prin mai multe grădini și au folosit armamentul din dotare pentru a-l prinde. „Cel în cauză a fugit la vederea polițiștilor, fapt pentru care agenții de poliție au procedat la urmărirea pedestră a acestuia prin grădinile învecinate. Întrucât acesta nu se oprea, s-a făcut somație legală conform uzului de armă, a fost executat un foc de avertisment în plan vertical, și, pentru că acesta nu s-a supus somației, au mai fost executate alte două focuri de armă în direcția acestuia. Cel în cauză și-a continuat fuga, abandonând geanta în care, ulterior, a fost descoperită apartură electronică sustrasă, respectiv laptopuri, telefoane mobile și tablete”, a declarat comisar IPJ Bihor, Alina Dinu.
Prejudiciul, în valoare de 27.000 lei, a fost recuperat integral de polițiștii marghitani.
Speriat de focurile de armă, bărbatul s-a ascuns în cimitirul din localitate, acolo unde a fost depistat în jurul orei 07:30 cu ajutorul conductorului câinelui de urmă.
În urma activităților specifice efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Marghita, în jurul orei 07.30 a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un bărbat de 36 de ani, din comuna Ciumești, județul Satu Mare. Acesta a fost depistat pe raza municipiului Marghita. Pentru identificarea și prinderea acestuia, polițiștii din Marghita au solicitat sprijinul Seviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Satu Mare, respectiv al conductorului câinelui de urmă.
sursa: www.bihon.ro
ULTIMELE ȘTIRI
Portul oșenesc e prezent de astăzi în Aeroportul Otopeni, pe sticlele de palinca de la Bran
Polițiștii sătmăreni atrag atenția asupra „Paracetamol Challenge”, o provocare de pe TIKTOK care ar ...
Noi controale și amenzi la transportatori de lemne opriți în trafic în județul Satu Mare
Bărbat din Sanislău, luat „pe sus” de acasă pentru a fi dus la Penitenciarul Satu Mare
Oșan condamnat definitiv pentru furt, ridicat de acasă și dus după gratii
10 percheziții la instituții și cabinete private într-un dosar de dare de mită pentru obținerea pens...
Prima săptămână fără decese cauzate de gripă și pneumonii, la Satu Mare
Mircea Govor la tribuna Camere Deputaților: „𝐂𝐢𝐧𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̦𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐩𝐫𝐞𝐜𝐚𝐦𝐩𝐚𝐧𝐢𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐢𝐜𝐮𝐬̦𝐨𝐫 𝐃𝐚𝐧? O între...
Recomandările ISU pentru nopțile geroase din această perioadă
Panică într-o familie din județul Satu Mare, seara trecută - membrii familiei au fost găsiți căzuți ...
Au reparat-o de au ametit-o! Tren blocat în Soarelui, pe calea ferată proaspăt reabilitată
Peste 350 de locuri disponibile în județ - în funcție de studii și experiență, de toate, pentru toți
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare