Cât de mult se poate schimba omul de la o zi la alta. Dacă mai ieri nu era medic care să nu își dorească să vorbească despre cât de rău o duc ei, despre ce condiții proaste de lucru au că nu au medicamente, despre ce eforturi de Superman fac toți ca să muncească într-un spital condus cu aer arogant, astăzi, când subiectul a fost altul, nici un medic sau altcineva din conducere, nu a acceptat să dea ochii cu presa.

Și nu e prima dată.

Medicii au făcut un obicei, lăsați și de noi, recunosc, de a se folosi de presă doar atunci când ceea ce au de transmis servește interesului lor direct. Ce frumos au pus ei presiune pe Consiliul Județean cu greva de săptămâna trecută? Foarte bună mișcarea lor, iar noi, ca niște oameni ce le răspundem prompt, am fost acolo, cu tot cu colegi de la București, care să le ducă vestea cât mai departe.  Astăzi, când subiectul s-ar fi putut să îi fi atins pe vreounul dintre ei în mod negativ, toți au tăcut.

Un cadavru găsit în fosa septic de la bucătăria spitalului. Putea fi un medic, putea fi un pacient, putea fi un cadavru pentru care nu s-au găsit aparținătorii. Nu a ieșit nimeni să spună nimic despre caz, nici măcar că nu lipsește nici un pacient din spital, ca să stea lumea liniștită acasă că nu e tatăl sau bunicul lor implicat. Sau să afirme că la locul respectiv au avut acces cu ușurință oamenii străzii, și poate fi unul dintre ei mort acolo. Nimic. Dacă imaginea doctorului nu a avut nimic de câștigat, nici presa nu a avut voie să își facă treabă. Și uite așa apar sursele, dar distinșii doctori uită că sursele care ne dau acum o informație o pot face și atunci când ei vor călca strâmb, căci nu e nimeni fără de păcat.

Și nu doar că nu au spus nimic, dar nici accesul în curtea spitalului nu a fost permis pentru jurnaliști. Măcar un cameraman care să poată lua 2-3 imagini cu fosa respectivă și spatele spitalului, cât să aibă omul ce arăta pe știri deseară. Și asta nici după ce criminaliștii și-au terminat treaba, când nu mai exista riscul distrugerii probelor. De parcă nu le distruseseră alții destul în zilele care au trecut de la moartea bărbatului până acum, când a fost descoperit.

Și aceasta nu e singura situație. Ne putem aminti de exemplu de cazul protestelor oamenilor după moartea tehnicianului dentar, când singura care a ieșit să dea piept cu protestatarii a fost managerul de atunci, Marcela Papici, dar nici urmă de medic.

Ei își rezervă imaginea doar pentru lucruri de succes, pentru marketingul personal menit să le aducă mai mulți clienți.