Olimpia a fost „îngropată”. Conducerea a retras echipa din campionat

Județul Satu Mare a rămas, oficial, fără echipă de fotbal. De mai multe luni problemele financiare ale clubului Olimpia Satu Mare au fost subiect de dezbateri, mai ales după ce Consiliul Județean Satu Mare, membru fondator, a decis să nu mai își achite partea sa de cotizație, din cauza unor probleme semnalate de către cei de la Curtea de conturi.
Cu salariile neplătite, tot mai mulți jucători au depus memorii la FRF, pentru a li se desface contractele, ceea ce a dus și la depunctarea clubului. Astfel, toate punctele adunate de echipă pe teren au fost pierdute în urma litigiilor cu fotbaliștii, iar clubul a ajuns la -19 puncte în clasament.
Conducerea Comitetului Director a decis ca echipa să nici nu mai înceapă returul campionatului, pentru a nu mai acumula și mai multe datorii pe lângă cei aproape 500.000 de euro existenți până acum. O adresă oficială a fost trimisă către FRF, prin care se anunță retragerea echipei de seniori din Liga a II-a precum și retragerea echipelor de juniori din toate competițiile în care au fost înscriși.


ULTIMELE ȘTIRI
CSM Olimpia grupa U10 se întoarce cu două medalii după un weekend in Austria
Sătmăreanca Alice Ardelean a câștigat o noua lupta în UFC. Și-a dominat adversara și a umplut-o de s...
CSM Olimpia Satu Mare și-a dat afara antrenorul după o serie de înfrângeri
CSM Olimpia s-a impus în fata Poli Timișoara - mii de oameni au fost la stadion
Din uniforma de polițist de frontieră în cușca de MMA - Alex Heiței va lupta la Baia Mare după o pau...
Fostul portar al naționalei, Bogdan Lobonț este noul director tehnic al echipei de fotbal CSM Olimpi...
An bogat in medalii și titluri de campioană pentru Nicole Tărțan de la Grand MMA Satu Mare
Două zile dedicate memoriei lui Tudor Barbul - competiția din sala de sport care îi poartă numele
Marius Munteanu și elevii săi se întorc cu victorii pe linie de la gala Cezar Fight din Alba Iulia
Debut spectaculos pentru Darius Vraja Buhay la Turneu Grand MMA - toate rezultatele Grand MMA in art...
România obține prima medalie la JO Paris - AUR David Popovici la înot 200 m
Sătmăreanca Alice Ardelean a debutat în UFC, cea mai mare gală de MMA din lume
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

