O FEMEIE A UITAT UNDE A PARCAT MAȘINA | A chemat și poliția

Pe parcursul zilei de ieri, 4 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de
Poliție Județean Satu Mare au desfășurat activități pentru siguranța circulației pe
drumurile publice din judeţ și asigurarea unui climat de siguranță civică.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate peste 90 de sancțiuni contravenționale
în valoare de peste 20 000 de lei. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut, în
vederea suspendării dreptului de a conduce, 4 permise de conducere.
Astfel, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au identificat în trafic, trei
conducători auto, cu vârste cuprinse între 33 și 40 de ani, toți din județul Satu
Mare, care conduceau cu viteze cuprinse între 108 km/h și 110 km/h.
Un conducător auto, de 40 de ani, a fost surprins de către polițiști, pe DN 19, în
localitatea Păulian, în timp ce efectua manevra de depășire neregulamentară.
Tuturor le-au fost reținute permisele de conducere.
Acțiune a polițiștilor și specialiștilor RAR în Ardud
9 sancțiuni contravenționale aplicate și un certificat de înmatriculare reținut
La data de 4 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier al
Poliției orașului Ardud, împreună cu specialiști RAR, au acționat pe DN 19A, pe
ruta Mădăras-Satu Mare, în vederea identificării conducătorilor auto care circulă cu
autovehicule care prezintă defecțiuni tehnice.
INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN SATU MARE
COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE
POLIȚIA ROMÂNĂ
Satu Mare, str. Mihai Viteazu, nr. 11, România
Telefon: 0758/220.905, fax: 0261/768.521
E-mail : relatiipublice@sm.politiaromana.ro
http://sm.politiaromana.ro
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în
valoare de 2 030 de lei și a fost reținut un certificat de înmatriculare, pentru
utilizarea de anvelope de alte dimensiuni.
A reclamat furtul unui autoturism, dar a constatat ulterior, că a uitat unde l-a parcat.
În după- masa zilei de 4 august a.c., o femeie, din municipiul Satu Mare a sesizat
furtul unui autoturism, care s-ar fi aflat parcat în spatele imobilului în care
domiciliază.
La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Biroului de Ordine Publică,
echipaj care a stabilit faptul că autoturismul a fost sustras în intervalul orar 17.00-
18.40 și care a asigurat locul faptei până la sosirea echipei de cercetare la fața
locului.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, aceștia au identificat autoturismul,
care nu prezenta urme de forțare și era parcat în imediata apropiere a domiciliului
proprietarului, care a declarat că el a fost cel care a parcat-o în acel loc, dar nu și-a
mai adus aminte de acest lucru.
Pentru alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție, proprietarul a fost
sancționat de către polițiști cu amendă contravențională.
Atragem atenția tuturor cetățenilor asupra faptului că "apelarea abuzivă a
numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112”, respectiv ”alertarea falsă a
agenţiilor specializate de intervenţie ” se sancționează cu amendă de la 500 lei
la 1.000 lei.


