OPINIE! În Satu Mare, unde vezi un drum de 5 km fără gropi, își vine să îi spui „autostradă”

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Scriem de câteva luni bune de „Autostrada Codrului”, cu bune și rele, mai mult rele decât bune, pentru locuitorii satelor pe care le tranzitează „autostrada”

Dar de unde și până unde „autostradă” în Codru sau în alte zone din județ?

Ideea de autostradă noi ne-o amintim la Satu Mare de acum câțiva ani, când la conducerea județului erau Adrian Ștef și Mircea Govor, care au inaugurat „Autostrada Oașului” și de atunci, tot de o autostradă a răsărit prin județ.

Nici nu ne putem mira că dacă vedem un drum de 5 km cu asfalt fără gropi, ne vine să o numim autostradă, la ce drumuri avem în județ și inclusiv în orașele din județ. Nici nu mai contează dacă pe acel drum, dacă se intersectează două camioane din sens opus, unul din ele trebuie să o ia pe acostament că drumul nu are nici măcar lățimea necesară. Sau să nu mai zicem că de multe ori nici pe acostament nu o poți lua că drumul e atât de asfaltat peste vechiul asfalt, care la rândul lui este peste un asfalt și mai vechi, că dacă ai îndrăzni să cobori de pe asfalt pe acostament, riști să își spargi baia de ulei.

Poate singurele drumuri pe care ai putea să le apreciezi în județ pentru starea lor este drumul care merge spre Zalău, care deși a începu să fie peticit, nu a suferit intervenții majore de aproape 15 ani și drumul spre Carei, care are și el către 10 ani de la realizare și se prezintă încă bine. Acestea două sunt drumuri naționale, că dintre drumurile județene nu prea ne vine în minte unul despre care să spunem că a fost asfaltat acum 10 ani și încă se prezintă într-o stare aproximativ la fel de bună ca a doua zi după deschiderea lui pentru circulația rutieră.

Dar oare de ce?

Nu vrem noi să vorbim de corupție, de prea multe guri de hrănit din fiecare kilometru de asfalt, de prea multe partide care au trebui întreținute financiar din comisioanele de la drumuri sau de firme constrânse să se descurce cu 70% din bugetul pe care îl primesc, pentru că restul trebuia redirijat în diferite buzunare private. Am zis buzunare, nu buzunar, căci niciodată nu a fost un singur beneficiar ascuns al asfaltărilor.

Am vrea să nu vorbim noi despre aceste lucruri, dar nu putem, pentru că le știe toată lumea și nu poți ascunde mizeria sub preș.

Acum ne întrebăm ce alte „autostrăzi” o să se construiască prin județ. Nu întrebăm cine le va construi, că deja sunt multe semnale că trendul e unul ce implică firme/firmă care au/are în rândul angajaților oameni obișnuiți cu „autostrăzile” județene, un fel de Tehnic Asist mai nou, cu alt nume, dar care merge pe aceleași principii.

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *